O nouă eliminare la concursul ”Survivor România”. Un concurent din echipa Vulturilor, adică cea roșie, a părăsit competuiția din Republica Dominicană. Cel care a fost eliminat din concursul transmis de postul de televiziune Pro TV este Doru Răduță, care a primit cele mai puține voturi din partea telespectatorilor.
După ce echipa Vulturilor a pierdut jocul de imunitate din această săptămână în fața echipei Tigrilor, trei concurenți au fost nominalizați pentru eliminare. Este vorba despre Marian Drăgulescu, Blaze și Doru Răduță.
În ediția din data de 10 mai 2022 a show-ului ”Survivor România”, cel care a primit cele mai puține voturi din partea telespectatorilor și a părăsit competiția este Doru Răduță.
Doru Răduță a făcut câteva declarații după ce a aflat că este eliminat din concurs.
„Cred că a fost prima ocazie când mi-a trecut prin cap că o să plec. Am văzut că lupt cu jucători puternici, Blaze și Marian, și m-am gândit că e posibil să fiu eliminat. (…) Îmi pare rău că plec. Mă bucur că am crescut de la etapă la etapă. Am trecut prin tot ce înseamnă Survivor.Le-am trăit pe toate. Am demonstrat că sunt un jucător puternic. Din 30 de jucători am ajuns în ultimii 10. Sper ca cel mai bun sportiv să ridice trofeul cel mare”, a spus Doru Răduță.
Prima concurentă eliminată în acest sezon la ”Survivor România” a fost cântăreața Xonia, care a făcut parte din echipa Faimoșilor. De asemenea, Roxana Ciuhulescu, din echipa Faimoșilor, a părăsit competiția ”Survivor România” din cauza problemelor medicale.
Echipa Războinicilor a rămas și ea fără un concurent. Este vorba despre Liviu Mihalca, dansator profesionist, care a decis să se retragă, pentru că a recunoscut că traseele şi lipsa mâncării l-au afectat prea mult. În ediția de marți, 25 ianuarie 2022, Andreea Tonciu a fost concurenta eliminată de la ”Survivor România”, în urma voturilor telespectatorilor. În ediția din data de 1 februarie 2022, cel care a părăsit competiția ”Survivor România” a fost Robert Niță.
În edița din data de 6 februarie 2022, a fost convocat consiliul de urgență la ”Surivor România”. Prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel a anunțat că un concurent părăsește competiția din Republica Dominicană. Este vorba despre Angela Forero Diaz, care a făcut parte din echipa Războinicilor. Aceasta a suferit o accidentare, iar medicii i-au recomandat repaos total. A fost declarată inaptă de către medici și nu a mai putut să evolueze mai departe în competiție.
În ediția din data de 8 februarie 2022 a emisiunii ”Survivor România”, Ana Dobrovie, din echipa Războinicilor, a fost cea care a fost eliminată. Un alt concurent care a părăsit competiția este Radu Itu, din echipa Faimoșilor. Acesta a părăsit competiția în data de 15 februarie 2022. Elena Matei, din echipa Războinicilor, a fost eliminată din competiție în data de 22 februarie 2022. În ediția din data de 27 februarie 2022 a show-ului, prezentatorul Daniel Pavel a anunțat că Otilia Bilionera părăsește competiția din Republica Dominicană din cauza unor probleme medicale. În ediția din data de 1 martie 2022, în urma voturilor telespectatorilor, cel care a fost eliminat din competiția ”Survivor România” a fost Emil Rengle.
Marți, 8 martie 2022, cea care a părăsit competiția, în urma voturilor de la telespectatori, a fost Ramona Crăciunescu. În ediția din 15 martie, o altă concurentă care a părăsit competiția a fost Natalia Duminică, din echipa Faimoșilor. În ediția din data de 22 martie 2022 a emisiunii ”Survivor România”, cel care a fost eliminat din concurs a fost Cătălin Zmărăndescu, care a primit cele mai puține voturi din partea telespectatorilor. În ediția din data de 5 aprilie 2022 a emisiunii, cea care a părăsit competiția a fost Laura Giurcanu. În ediția din 12 aprilie, cea care a părăsit concursul în urma voturilor de la telespectatori a fost Mihaela Stan, din echipa Vulturilor. În urma voturilor de la telespectatori, cea care a părăsit concursul, în data de 26 aprilie 2022, a fost Alexandra Duli. În ediția din data de 3 mai a emisiunii ”Survivor România”, cea care a părăsit competiția, în urma voturilor primite de la telespectatori a fost Mari Fica.