Adevărul despre împăcarea dintre Andrei Ștefănescu și fosta sa soție. ”Suntem doi oameni care se respectă”

12.01.2022, 14:57
Adevărul despre împăcarea dintre Andrei Ștefănescu și fosta sa soție. ”Suntem doi oameni care se respectă”
Adevărul despre împăcarea dintre Andrei Ștefănescu și fosta sa soție. ”Suntem doi oameni care se respectă”

Cântărețul Andrei Ștefănescu, în vârstă de 44 de ani, a făcut declarații după ce s-a spus că s-ar fi împăcat cu fosta sa soție, Antonia, împreună cu care are un băiețel. ”Suntem doi oameni care se respectă”, a declarat Andrei Ștefănescu despre împăcarea cu fosta sa parteneră. Antonia a fost cea de-a doua soție a artistului.

Andrei Ștefănescu și soția sa, Antonia,  care au împreună un băiețel, au divorțat la notar, în luna septembrie a anului 2020. Andrei Ștefănescu a mai fost căsătorit cu cântăreața Sylvia. Anunțul despre divorț a fost făcut chiar de Andrei Ștefănescu.

Ulterior, Antonia, fosta soție a cântărețului Andrei Ștefănescu, a avut o relație cu un fost concurent la show-ul culinar ”Chefi la cuțite”. Este vorba despre Vincenzo Aiello, care este nepotul lui Joshua Castellano. Antonia și Vincenzo Aiello s-au separat însă de curând și s-a zvonit că blonda s-ar fi împăcat cu fostul ei soț. Andrei Ștefănescu și Antonia au făcut declarații după ce s-a spus că s-ar fi împăcat.

Adevărul despre împăcarea dintre Andrei Ștefănescu și fosta sa soție.”Nu este real, nu ne-am împăcat”

”Așa cum v-am anuntat la divorț că vom rămâne prieteni și că vom petrece timp cu copilul, așa s-a și întâmplat. Am vazut toate speculațiile din presă despre noi, dar nu este real, nu ne-am împăcat”, au explicat Andrei Ștefănescu și Antonia pentru spynews.ro.

”Da, am petrecut sărbătorile împreună, așa cum e normal atunci când ai un copil. Da, petrecem mult timp împreuna pentru copil, ca el să simtă că are doi părinți implicati. Suntem doar doi oameni care se respectă și doi părinți responsabili. Atât”, au mai spus cei doi.

Ce spunea Andrei Ștefănescu despre viața sa sentimentală

Despre Andrei Ștefănescu s-a spus că ar avea o nouă iubită, care se numește Ștefania. Întrebat, într-un interviu pentru revista Viva,  despre viața sa sentimentală din prezent, Andrei Ștefănescu a comentat: ”Capitolul acesta din planul personal aș vrea să îl țin pentru mine. Nu că este vreun secret sau secret de stat, dar deocamdată nu vreau să vorbesc despre viața mea privată, pentru că este prea devreme după divorț. Am un copil mic, pe care vreau să îl protejez cât mai mult, și nu pot vorbi despre lucrurile astea. Cert este că viața merge înainte și eu cred că ăsta este lucrul important”.

”Fericirea pentru mine înseamnă să fiu sănătos, să îmi fie prietenii sănătosi, să îmi fie familia sănătoasă, copilul sănătos, să pot munci, să îi pot sprijini și ajuta pe cei din jurul meu… Cred eu că așa s-ar traduce fericirea. Nu știu ce m-ar face mai fericit decât să îi am pe părinții mei lângă mine, să am copilul lângă mine, să am prietenii lângă mine, iar eu să pot să fiu sănătos, să pot munci și să îi ajut din când în când pe cei care au nevoie de mine”, a mai spus el.

citește și...