Tavi Clonda, reacție la adresa Mariei Constantin după ce acesta a atacat-o pe Gabriela Cristea. ” Cine vrea scandal, să și-l ia. Să se bată singur, în oglindă”

27.03.2021, 16:11
Tavi Clonda, reacție la adresa mariei Constantin după ce acesta a atacat-o pe Gabriela Cristea. ” Cine vrea scandal, să și-l ia. Să se bată singur, în oglindă”

Tavi Clonda a reacționat după ce Maria Constantin a făcut declarații despre soția lui, Gabriela Cristea.

Maria Constantin a fost căsătorită cu Ciprian Tapotă, împreună cu care are un băiat, Codruț. Artista a fost măritată și cu omul de afaceri Marcel Toader, care a încetat din viață în 2019 și de care s-a despărțit cu mare scandal. Anul trecut, Maria Constantin s-a despărțit de iubitul ei, Dacian Varga. De ceva vreme, Maria Constantin trăiește o nouă poveste de dragoste. Cel cu care formează artista un cuplu se numește Robert Stoica. Prezentatoarea de televiziune Gabriela Cristea este căsătorită cu muzicianul Tavi Clonda din anul 2015. Vedeta a mai fost măritată cu omul de afaceri Marcel Toader, în perioada 2008-2013. Din mariajul cu Tavi Clonda, Gabriela Cristea are două fetițe, Victoria și Iris.  De curând, Maria Constantin a făcut declarații neașteptate la adresa Gabrielei Cristea.

Maria Constantin a fost pusă, în cadrul rubricii ”Spui tot sau îți ia gura foc”, de la emisiunea pe care Cătălin Măruță o moderează la Pro TV, să numească trei defecte ale Gabrielei Cristea. ”A cincea soție. Dacă eu am fost a șasea, ghici ciupercă ce e? În momentul de față am observat că are problemă cu greutatea. N-o cunosc personal. Din descrierile fostului soț… îmi spunea că este o femeie foarte rea. Fostul soț mi-a zis, care din păcate nu mai este. Asta e din descrierile lui, eu nu știu mai multe. Nu ar fi neapărat un defect „supraponderală”. Am văzut niște filmări recente și am văzut că a luat ceva în greutate, dar asta nu e de judecat, are deja doi copii”, a afirmat Maria Constantin.

Tavi Clonda, reacție la adresa Mariei Constantin după ce acesta a atacat-o pe Gabriela Cristea. ”Și cine spune, de fapt, ăla este, știi?”


Tavi Clonda și Gabriela Cristea au comentat despre afirmațiile Mariei Constantin în cadrul show-ului „Fetele lui Tavi by Gabriela Cristea”, de la Antena Stars.

„Ce să comentez asemenea inepții? Ai auzit, iubire? Ți-ai luat o nevastă grasă și urâtă și rea! Nu mă afectează”, i-a spus Gabriela Cristea soțului ei, Tavi Clonda, potrivit click.ro.

Tavi Clonda, însă, a fost acid la adresa Mariei Constantin: ”Așa a zis? Să fie sănătoasă! Adevărul că ești cam ”rea” cu mine. Sexy și rea. Băi, prințesă, noi ne știm așa de bine cine suntem și cum suntem, iar lumea caută scandal, pe noi nu ne interesează. Cine vrea scandal, să și-l ia. Să se bată singur, în oglindă. Și cine spune, de fapt, ăla este, știi? Ca măgarul din poveste. Nici nu știu de ce ai pronunțat niște nume. Nu vreau să fiu în aceeași propoziție cu persoane pe care nu le cunosc și nu mă interesează să le cunosc”.