În ce relații a rămas CRBL cu Smiley și Marius Moga. Artistul a spus foarte clar!

21.06.2022, 16:52
În ce relații a rămas CRBL cu Smiley și Marius Moga. Artistul a spus foarte clar!
În ce relații a rămas CRBL cu Smiley și Marius Moga. Artistul a spus foarte clar!

CRBL, pe numele său real Eduard Mihail Andreianu, a vorbit despre perioada în care făcea parte din trupa Simplu. Artistul, în vârstă de 43 de ani,  a explicat în ce relații a rămas cu doi dintre foștii săi colegi, și anume Smiley și Marius Moga. ”Am furat, cum s-ar spune, meserie de la ei”, a mărturisit CRBL.

Eduard Mihail Andreianu, cunoscut sub numele de scenă CRBL, este un cântăreț, coregraf, dansator, actor, producător muzical și regizor român. Artistul, în vârstă de 43 de ani, a devenit cunoscut în anul 2000 ca membru al trupei Simplu, cu care a lansat opt albume. CRBL este cunoscut și din postura de câștigător la ”Asia Express”, sezonul 2, unde a făcut echipă cu Oase. De asemenea, CRBL a făcut parte din echipa Faimoșilor de la ”Survivor România”. În ultima perioadă de timp, CRBL s-a confuntat cu probleme de sănătate la competiția respectivă. În ediția din data de 18 aprilie 2022 a emisiunii, prezentatorul Daniel Pavel a anunțat că CRBL părăsește concursul din Republica Dominicană.

În plan personal, CRBL este căsătorit cu Elena, împreună cu care are o fetiță, Alessia. În urmă cu ceva timp, CRBL a luat decizia de a se muta cu soția sa și fiica lor în Spania. CRBL și-a amintit de perioada în care făcea parte din trupa Simplu. Acesta a dezvăluit, pentru revista Viva, în ce relații este cu Smiley și Marius Moga.

În ce relații a rămas CRBL cu Smiley și Marius Moga. ”Am foarte mare respect pentru amândoi, deoarece le datorez foarte mult din punct de vedere moral”

”Smiley este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, dar și cu Marius țin legătura și chiar lucrăm împreună la proiectul meu muzical. Am foarte mare respect pentru amândoi, deoarece le datorez foarte mult din punct de vedere moral. Am furat, cum s-ar spune, meserie de la ei. Am învățat foarte multe împreună și, cumva, chiar am scris istorie”, a declarat CRBL.

”Trupa Simplu a fost una dintre cele mai iubite trupe din România. Am făcut tot ce se putea: albume, discuri de aur, turnee, film, am apărut în cele mai tari reviste la vremea aceea, am cântat pe aceeași scenă cu George Michael, Black Eyed Peas, Macy Gray, Pussycat Dolls, Enrique Iglesias, Julio Iglesias etc. Am făcut tot, tot… Mi-am dorit foarte mult o carieră solo pentru că simțeam că am de arătat și de spus alte lucruri. Singurul lucru de care îmi pare rău este că trupa Simplu nu a reușit să aibă un concert de adio, să punem punct așa cum trebuia. A fost ceva involuntar, am tot spus că o să facem, dar… timpul ne-a ținut departe, cumva. Este singurul regret legat de asta”, a mai spus artistul.

citește și...