Noul proiect al lui Pavel Bartoș la Pro TV. ”Este primul show în care prezint, dar nu știu pe cine”

19.06.2021, 14:29
Noul proiect al lui Pavel Bartoș la Pro TV. ”Este primul show în care prezint, dar nu știu pe cine”
Noul proiect al lui Pavel Bartoș la Pro TV. ”Este primul show în care prezint, dar nu știu pe cine”

Actorul Pavel Bartoș are un nou proiect de televiziune. Acesta va prezenrta noul sezon al show-ului ”Masked Singer România.

Pavel Bartoș și Smiley prezintă împreună emisiunea ”Românii au talent”, de la Pro TV. La același post de televiziune, cei doi au fost colegi și la show-ul ”Vocea României”. Acum, Pavel Bartoș are un nou poiect TV. Acesta va prezenta noul sezon al emisunii ”Masked Singer România”, care anterior a fost moderată de cântărețul Jorge. Mugur Mihăescu a fost câștigătorul primului sezon al show-ului, unde a fost personajul Corbul.

Pavel Bartoș a făcut declarații despre noul său proiect de la Pro TV. “Mă simt ca James Bond! De ce? Pentru că tot timpul voi fi pus în fața neprevăzutului și a surprizei maxime, pe care trebuie să le gestionez. Pentru mine este ceva nou acest format, îmi plac începuturile de drum, îmi plac noutățile, îmi plac provocările. Masked Singer România este primul show în care prezint, dar… nu știu pe cine. S-ar putea sub mască să fie oameni cunoscuți din muzică, din sport, din actorie, din IT, personalități marcante interne și poate internaționale, pot fi oameni pe care-i cunosc de-o viață, tocmai de aceea aștept cu nerăbdare clipa în care voi afla. Când va fi? Vom afla împreună, în curând, la PRO TV”, a spus Pavel Bartoș, citat de click.ro.

Pavel Bartoș este căsătorit și are trei fete

Pavel Bartoș a vorbit despre viața și familia sa într-un interviu pe care l-a acordat revistei Viva. Actorul și prezentatorul de televiziune a povestit  amănunte din relația  cu soția sa, Anca, împreună cu care are  trei fiice.  Actorul a afirmat că soția sa are meritul de a fi reușit să țină familia unită.

”Este liantul familiei, cea care încheagă. Datorită ei s-a dezvoltat atât de frumos familia noastră, s-au dezvoltat fetele noastre. Datorită ei am avut timp să mă dezvolt și eu frumos, profesional. Datorită ei ne bucurăm de ceea ce ni se întâmplă. Este un om cu capul pe umeri, iar când vreunul dintre noi mai deraiază de la drumul principal, apare ea și lucrurile se rezolvă, cumva! Nici acum nu știu cum anume, dar are această uimitoare calitate de a ne ține uniți!”, a declarat acesta.

”Dacă stau să mă gândesc, mai ales în perioada în care făceam serialele, lipseam foarte mult de acasă. Plecam de dimineață, de la ora 6, ca să ajung la ora 7.30 în Buftea, la 8 să fiu gata de filmare, apoi aveam și repetiții sau spectacole la teatru. A fost o perioadă în care mă și mir cum am rezistat. Eu mă bucuram că mi se întâmplă lucruri extraordinare în viață: angajat la Teatrul Odeon, jucam în filme alături de actori extraordinari. Anca s-a sacrificat și a ținut toată familia pe drumul cel bun. A făcut în așa fel încât fetele să nu sufere atât de mult din cauza faptului că nu eram tot timpul acasă”, a mai spus Pavel Bartoș.

 

citește și...