Mihai Albu, ținta escrocilor. ”S-a adeverit că era o tentativă de fraudă”

09.03.2021, 15:37
Mihai Albu, ținta escrocilor. ”S-a adeverit că era o tentativă de fraudă”
Mihai Albu, victima escrocilor. ”S-a adeverit că era o tentativă de fraudă”

Binecunoscutul designer de încălțăminte Mihai Albu a mărturisit că a fost ținta hackerilor.

Mihai Albu a povestit, la postul de televiziune Antena Stars, că a primit un e-mail care îl anunța că trebuia să ridice un colet de la poștă, însă nu înainte să completeze spațiile libere cu datele de pe card. Lucru pe care l-a și făcut. La o oră distanță a primit un mesaj că plata este de 1.300 de euro, moment în care și-a blocat cardul.

”Eu obișnuiesc să îmi comand de pe tot felul de site-uri. Iar la un moment dat mi-a venit un e-mail prin care îmi spuneau că aș avea ceva de plată la poștă ca să ridic un colet. Și trebuia să îmi trec datele de card, le-am trecut și după o oră am primit mesaj că plata este de 1.300 de euro. Am sunat la bancă, le-am trimis mail-ul și mi-au blocat cardul imediat. S-a adeverit că era o tentativă de fraudă”, a detaliat Mihai Albu.

Cum câștiga Mihai Albu bani pe vremea studenției

Mihai Albu a povestit că el și colegii săi își vindeau creațiile, tablouri și tot felul de lucrări,  în fața Facultății de Arhitectură. „Eram o sută de studenți care ne vindeam creațiile în fața Arhitecturii. Veneau foarte mulți intelectuali, profesori, doctori și cei care apreciau lucrul manual. Mă pregăteam cu un an ânainte cu acele flori pe care le presam. La mare adunam cochilii de melcișori și diverse scoici și cu 2-3 săptămâni înainte de 1 Martie începeam lucrul”, a afirmat designerul de încălțăminte.

Mihai Albu a dezvăluit și câți bani făcea din vânzarea creațiilor sale: „Făceam sute, mii de euro într-o noapte. Prețurile erau între 10 și 30 de lei. Vindeam o mie și la 10 lei. Erau 10.000 de lei, adică puteai să cumperi o mașină. Și banii ăia îmi ajungeau tot anul. Cumpăram tot ce aveam nevoie, îmi asiguram vacanța de vară, mers la mare, mers la munte, mers 1 mai, schiuri, tot”.

În ceea ce privește viața sentimentală, designerul de încălțăminte Mihai Albu a fost căsătorit cu fashion-editorul Iulia Albu, din mariajul lor rezultând o fiică, Mikaela.

citește și...