Un alt concurent a părăsit competiția ”Survivor România”, care se desfășoară în Republica Dominicană și este transmisă de postul de televiziune pro TV. Cea care a părăsit competiția este Mihaela Stan, care a făcut parte din echipa Vulturilor, adică echipa roșie. ”Sper să se descurce și fără mine”, a spus aceasta după ce a aflat că este eliminată din concurs.
După ce echipa Vultuirilor, adică cea roșie, a pierdut jocul de imunitate de la ”Survivor România”, în fața echipei Tigrilor, adică cea albastră, trei cocurenți au fost nominalizați pentru a părăsi competiția. Cei trei concurenți din echipa Vulturilor care au fost propuși pentru eliminare au fost: Mihaela Stan, Alexandra Duli și Doru Răduță.
Cea care a părăsit concursul în urma voturilor de la telespectatori a fost Mihaela Stan.
”Vreau să le mulțumesc colegilor mei, voi pleca de aici recunoscătoare. Voi ajunge acasă și voi prețui absolut tot. Sper ca echipa Vulturilor să demonstreze că se poate și că pot câștiga. Sper să se descurce și fără mine. Mă bucur că ajung acasă și îmi văd familia după atâta timp, dar nu mă bucur însa că plec și că nu voi mai putea avea parte de experienta asta”, a spus Mihaela Stan după ce s-a aflat că ea este cea eliminată, potrivit click.ro.
Înaintea consiliului de eliminare, Mihaela Stan a trecut printr-un moment extrem de neplăcut. După jocul de comunicare, aceasta s-a simțit rău și și-a pierrdut cunoștința, având nevoie de îngrijirea medicilor. “Cel mai dur și spectaculos reality show din lume. Ăsta e Survivor! Chiar sub ochii noștri, Mihaela și-a pierdut cunoștința, acum este sub supraveghere medicală”, a spus Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii. „Încerc să mă pun pe picioare, doar că hrana nu mă ajută, că nu prea e. O femeie de 1.90 nu poate să se țină pe picioare fără hrană”, a declarat Mihaela Stan la testimoniale.
Prima concurentă eliminată în acest sezon la ”Survivor România” a fost cântăreața Xonia, care a făcut parte din echipa Faimoșilor. De asemenea, Roxana Ciuhulescu, din echipa Faimoșilor, a părăsit competiția ”Survivor România” din cauza problemelor medicale.
Echipa Războinicilor a rămas și ea fără un concurent. Este vorba despre Liviu Mihalca, dansator profesionist, care a decis să se retragă, pentru că a recunoscut că traseele şi lipsa mâncării l-au afectat prea mult. În ediția de marți, 25 ianuarie 2022, Andreea Tonciu a fost concurenta eliminată de la ”Survivor România”, în urma voturilor telespectatorilor. În ediția din data de 1 februarie 2022, cel care a părăsit competiția ”Survivor România” a fost Robert Niță.
În edița din data de 6 februarie 2022, a fost convocat consiliul de urgență la ”Surivor România”. Prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel a anunțat că un concurent părăsește competiția din Republica Dominicană. Este vorba despre Angela Forero Diaz, care a făcut parte din echipa Războinicilor. Aceasta a suferit o accidentare, iar medicii i-au recomandat repaos total. A fost declarată inaptă de către medici și nu a mai putut să evolueze mai departe în competiție.
În ediția din data de 8 februarie 2022 a emisiunii ”Survivor România”, Ana Dobrovie, din echipa Războinicilor, a fost cea care a fost eliminată. Un alt concurent care a părăsit competiția este Radu Itu, din echipa Faimoșilor. Acesta a părăsit competiția în data de 15 februarie 2022. Elena Matei, din echipa Războinicilor, a fost eliminată din competiție în data de 22 februarie 2022. În ediția din data de 27 februarie 2022 a show-ului, prezentatorul Daniel Pavel a anunțat că Otilia Bilionera părăsește competiția din Republica Dominicană din cauza unor probleme medicale. În ediția din data de 1 martie 2022, în urma voturilor telespectatorilor, cel care a fost eliminat din competiția ”Survivor România” a fost Emil Rengle.
Marți, 8 martie 2022, cea care a părăsit competiția, în urma voturilor de la telespectatori, a fost Ramona Crăciunescu. În ediția din 15 martie, o altă concurentă care a părăsit competiția a fost Natalia Duminică, din echipa Faimoșilor. În ediția din data de 22 martie 2022 a emisiunii ”Survivor România”, cel care a fost eliminat din concurs a fost Cătălin Zmărăndescu, care a primit cele mai puține voturi din partea telespectatorilor. În ediția din data de 5 aprilie 2022 a emisiunii, cea care a părăsit competiția a fost Laura Giurcanu.