Cum reușește Ioana Ginghină să aibă aceeași greutate de 4 ani. ”Nu este însă ușor, dar nici foarte greu nu e”

30.06.2022, 16:23
Cum reușește Ioana Ginghină să aibă aceeași greutate de 4 ani. ”Nu este însă ușor, dar nici foarte greu nu e”
Cum reușește Ioana Ginghină să aibă aceeași greutate de 4 ani. ”Nu este însă ușor, dar nici foarte greu nu e”

Actrița Ioana Ginghină, în vârstă de 44 de ani, are aceleași kilograme de patru ani. Vedeta a explicat, în mediul online, cum a reușit să-și mențină aceeași greutate în această perioadă. ”Nu este însă ușor, dar nici foarte greu nu e”, le-a transmis Ioana Ginghină celor c are îi urmăresc activitatea pe rețelele de socializare.

Ioana Ginghină se poate lăuda cu o siluetă fără reproș.

Actrița arată foarte bine și este într-o formă fizică cât se poate de bună.

Cum reușește Ioana Ginghină să aibă aceeași greutate de 4 ani. ”Trebuie doar să am disciplina culinară și să fac cât mai puține excese”

Ioana Ginghină le-a mărturisit celor care o urmăresc în mediul online că are aceeași greutate de patru ani. Aceasta a explic at și de la ce reguli nu se abate pentru a nu se lupta cu kilogramele în plus.


”De 4 ani reușesc să mă mențin la aceeași greutate.  Nu este însă ușor, dar nici foarte greu nu e. Trebuie doar să am disciplina culinară și să fac cât mai puține excese. Secretul este : – nu mănânc după ora 18:00; – evit zahărul și făinoasele”, a spus vedeta.

Ioana Ginghină a fost căsătorită de două ori

În prezent, Ioana Ginghină trăiește o nouă poveste de dragoste cu un bărbat pe nume Cristi Pitulice.  Actrița a fost căsătorită de două ori, Prima oară, vedeta a fost căsătorită cu Daniel Tudorică, de care a divorțat în anul 2004. Ulterior, vedeta a fost măritată cu Alexandru Papadopol. După separarea de actorul Alexandru Papadopol, împreună cu care are o fetiță pe nume Ruxandra, Ioana Ginghină a început o relație cu Cristi Pitulice, cu care urmează să se căsătorească. Gabriel Coveșeanu este căsătorit cu Florentina. Cuplul are împreună doi băieți. Acesta este cel de-al doilea mariaj al lui Cove. Actorul a mai fost căsătorit cu Maria Movileanu.

Înainte de a fi împreună cu Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină s-a iubit cu Cove, la începutul anilor 2000. Prezentatorul a fost un pansament pentru actriță, pentru că ea aștepta ca fostul soț să se separe de partenera sa. Relația Ioanei Ginghină cu Cove a durat un an.

citește și...