Cu cine are o relație Antonia, fosta soție a lui Andrei Ștefănescu. ”Suntem împreună. Nu ne-am ascuns”

25.06.2021, 11:04
Cu cine are o relație Antonia, fosta soție a lui Andrei Ștefănescu. ”Suntem împreună. Nu ne-am ascuns”

Antonia, fosta soție a cântărețului Andrei Ștefănescu, trăiește o nouă poveste de dragoste. Aceasta are o relație cu un fost concurent la show-ul culinar ”Chefi la cuțite”, transmis de postul de televiziune Antena 1. Este vorba despre Vincenzo Aiello, care este nepotul lui Joshua Castellano. Antonia a confirmat relația cu Vincenzo.

Antonia, fosta parteneră de viață a cântărețului Andrei Ștefănescu are o relație cu Vincenzo Aiello, care a fost concurent în sezonul 9 al emisiunii ”Chefi la cuțite”. Acesta a făcut parte din echipa mov, condusă de chef Cătălin Scărlătescu.

În ultima vreme, Vincenzo Aiello a postat în mediul online fotografii în care apare alături de Antonia.

Cu cine are o relație Antonia, fosta soție a lui Andrei Ștefănescu. Ce a declarat blonda

Antonia a confirmat, pentru spynews.ro, că are o relație cu Vincenzo Aiello.

”Suntem împreună. Nu este vreun secret, nu ne-am ascuns, dar nici nu ne-am “etalat” în online, să spun așa. Suntem discreți”, a declarat Antonia despre Vincenzo Aiello.

Vincenzo Aiello are 31 de ani și locuiește în România din anul 2015. ”M-am născut într-un oraș din Italia, de lângă Napoli. M-am stabilit în București acum cinci ani, în 2015. Sunt în România pentru că am familie aici… Mi-a fost greu să mă adaptez în România, nu a fost ușor să mă înțeleg cu oamenii, cultura este total diferită, a trebuit să mă acomodez. Nu a fost deloc ușor, m-am lovit de răutăți sau de invidia oamenilor că fac parte dintr-o familie cumva cunoscută și cu putere”, a spus el în cadrul emisiunii ”Chefi la cuțite”.

Antonia și Andrei Ștefănescu au divorțat în toamna anului 2020

Andrei Ștefănescu și soția sa, Antonia, au decis să își spună adio. Cei doi, care au împreună un băiețel, au divorțat la notar, în luna septembrie a anului trecut. Andrei Ștefănescu a mai fost căsătorit cu cântăreața Sylvia. Anunțul despre divorț a fost făcut chiar de Andrei Ștefănescu. În anunțul făcut de Andrei Ștefănescu, cântărețul afirmă că el și partenera sa de viață, Antonia, au luat decizia de a se separa în vara anului trecut, după șapte ani de relație.

”Dragii nostri, dupa cum bine stiti, mereu am fost discreti cu evenimentele din familia noastra, lucru pe care l-am facut si acum. Din respect pentru voi am hotarat ca este momentul sa va informam despre situatia noastra, pentru a nu exista neintelegeri. Dupa 7 ani de relatie, o poveste frumoasa de dragoste si o minune de copil, am ajuns la final, drumurile noastre s-au separat. Mai exact la mijlocul acestei veri am luat decizia de a ne desparti. In luna septembrie am finalizat divortul la notar pe cale amiabila si am cazut de acord asupra tuturor deciziilor care il privesc pe Ayan si nu numai”, a spus Andrei Ștefănescu.