Alexandru Arșinel, despre starea sa de sănătate. ”La mine a intervenit peste un transplant de rinichi această suferință, ceea ce nu a fost o glumă”

04.06.2021, 12:54
Alexandru Arșinel, despre starea sa de sănătate. ”La mine a intervenit peste un transplant de rinichi această suferință, ceea ce nu a fost o glumă”
Alexandru Arșinel, despre starea sa de sănătate. ”La mine a intervenit peste un transplant de rinichi această suferință, ceea ce nu a fost o glumă”

Actorul Alexandru Arșinel a explicat care este starea sa de sănătate după ce s-a vindecat de coronavirus.

Binecunoscutul actor Alexandru Arșinel, în vârstă de 81 de ani, care a fost infectat cu COVID-19, a fost externat  în data de10 mai 2021, din spital. Pe 17 aprilie, Alexandru Arșinel a fost internat la Institutul „Matei Balș” din Capitală, după ce, atât el, cât și soția sa, s-au infectat cu coronavirus la doar două luni după ce au făcut rapelul vaccinului. Alexandru Arșinel a vorbit despre starea sa de sănătate la Antena Stars. Acesta se află la Sinaia, alături de soția sa. „Am reușit să ajung la Sinaia. Stau pe tearasă și mă uit la brazi, flori, păpădii … Mă simt foarte bine cu soția mea și cu doamna care are grijă de soția mea. (…) Au venit băieții și ne-au luat pe sus de dimineață, și pe mine și pe soția mea, și ne-au dus la Sinaia”, a spus Alexandru Arșinel.

„Nu e adevărat că trebuie să merg săptămânal la spital. Nici n-am știut când am fost internat cu soția că am nevoie neapărată de oxigen, cu toate că în această suferință oxigenul este de bază. (…) E nevoie de un control periodic la cei care au trecut prin această pandemie și au și fost marcați cât de cât, pentru că nu se poate altfel. La mine a intervenit peste un transplant de rinichi această suferință, ceea ce nu a fost o glumă. După tratamentul primit acolo, după grija pe care ne-au arătat-o doctorii de acolo, ne bucurăm de speranțe adevărate”, a mai spus artistul, citat de spynews.ro.

1.078.338 de cazuri de coronavirus pe teritoriul țării noastre

Ieri, 3 iunie 2021, alte 196 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în  România în ultimele 24 de ore. Bilanțul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 1.078.338. În ultima zi au fost raportate 83 de decese, relatează Hotnews. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.929. Dintre acestea, 365 sunt internate la terapie intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.945.521 de teste RT-PCR și 1.190.914 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 4.884 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.376 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 27.003 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 34 de persoane.

citește și...