Marina Almășan, la căpătâiul fostului soț, Victor Socaciu. ”Mi-a făcut cel mai mare dar”
Prezentatoarea de televiziune Marina Almășan a fost prezentă la priveghiul lui Victor Socaciu, cel care i-a fost partener de viață timp de mulți ani. Acesta a mers să-i aducă un ultim omagiu împreună cu fiul lor, Victoraș. ””Mi-a făcut cel mai mare dar”, a mărturisit binecunoscuta preezentatoare de la Televiziunea Națională.
Marina Almășan a fost căsătorită cu regretatul artist Victor Socaciu, din mariajul acestora rezultând un copil, Victoraș. După moartea artistului, Marina Almășan a spus că nu știe dacă va merge la înmormântarea fostului său soț, însă a mers marți, împreună cu fiul lor, Victoraș, să-i aducă un ultim omagiu, la Sala Palatului, acolo unde a fost depus trupul neînsuflețit al cântărețului de folk.
”Eu fac parte din trecul lui, el din trecutul meu. Mi-a făcut cel mai mare dar, pe băiatul nostru. Prin băiatul meu va rămâne mereu parte din viața mea. Eu într-un fel mi-am plâns despărțire de acum 10 ani, iar el a rămas pentru toată lumea același om, artist extrordinar, iar pentru mine e tatăl copilului meu”, a spus Marina Almășan, citată de spynews.ro.
Marina Almășan, la căpătâiul fostului soț, Victor Socaciu. Mărturia dureroasă a vedetei TV
După ce a mers să-i aducă un ultim omagiu fostului său partener de viață, Marina Almășan a făcut o confesiune dureroasă pe contul său de socializare. ”Astăzi fiul meu a mai făcut un pas spre maturizare. Unul greu, al naibii de greu… Mă doare durerea lui, mai mult decât mă dor toate durerile lumii. Maturizarea a început, de fapt, cu 10 ani în urmă, când, copil fiind încă, a înțeles că viața adevărată nu-i numai o poveste și că un lucru frumos se poate sfărâma din vini care nu sunt ale lui… Am învățat atunci amândoi, împreună, că nu este nicidecum iubirea atât de “atotputernică”, precum se spune. Și că granița dintre adevăr și minciună este uneori dureros de fragilă. La fel precum și cea dintre iubire și ură. Și a învățat, Victor al meu, că viața nu e numai “mama + tata” plus iubirea dintre ei, și că nu numai bunurile materiale îți pot fi furate, ci și oamenii dragi…”, a scris ea.
”… Astazi Victor a trecut printr-unul din cele mai dificile momente din viața sa (mâine va fi unul și mai greu): și-a văzut părintele culcat, fără suflare, între flori, în vehicolul de lemn care-l va transporta spre Eternitate. Îi priveam , de aproape, pe amândoi, tată și fiu, aduși laolaltă pentru ultima oară de cea mai tristă întâmplare cu putință. Singura, de fapt, care ne poate despărți cu adevărat de cei dragi. Mi s-a strâns inima, ghicind furtuna din inima lui și mi-a fost ciudă că, dacă până acum am reușit să parez toate loviturile pe care soarta a încercat să i le dea copilului meu, de data aceasta nu am avut cum să-l ajut… E complicată maturizarea precoce, cea care nu ține de vârstă ci de răsucirile nefaste ale vieții. Mi-aș dori să pot lua de pe umerii copilului meu această povară. Dar nu pot decât să-i fiu alături. Acum și până când îmi voi da, la rându-mi, ultima suflare. Și să-l asigur – deși el știe bine – că este copilul unei mari iubiri… P.S. A fost dureroasă pustietatea pe care am găsit-o astăzi, la priveghi, în jurul artistului, în ziua când mă așteptam ca să-l sufoce mulțimea celor cărora li s-a dăruit…”, a încheiat prezentatoarea TV.
Victor Socaciu a murit la 68 de ani
Victor Socaciu a murit luni, 27 decembrie 2021. Din câte se pare, Victor Socaciu se afla în spital de mai multe săptămâni, însă doctorii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Victor Socaciu a avut COVID-19 în aprilie, când a fost internat. Cântărețul de folk avea mai multe probleme de sănătate, iar în 2009 a suferit un transplant renal.
Marți, trupul neînsuflețit al celui care a fost artistul Victor Socaciu a fost depus la Sala palatului, acolo unde toți cei care l-au cunoscut și l-au apreciat i-au adus un ultim omagiu. Victor Socaciu va fi condus pe ultimul drum joi, iar miercuri, 29 decembrie, sicriul cu trupul său neînsuflețit va fi depus la Camera Deputaţilor, între orele 12:00 şi 14:00, având în vedere cariera sa în politică. De asemenea, familia îi va respecta ultima dorință și îl va înmormânta, așa cum și-a dorit, la Cornu, în județul Prahova.