Chef Florin Dumitrescu aniversează 8 ani de căsnicie. ”Împreună chiar putem să mutăm munții din loc”
Zi importantă în viața lui chef Florin Dumitrescu. Acesta aniversează opt ani de căsătorie.
Chef Florin Dumitrescu și soția sa, Cristina, aniversează opt ani de când s-au căsătorit. Cu această ocazie, celebrul bucătar a dat publicității o fotografie de la cununia civilă, însoțită de un mesaj emoționant.
”8 ani de când suntem o familie oficial. Dar, ne știm de mai mult timp de atât, am putea spune chiar multe alte vieți înainte, cel puțin ăsta este sentimentul, iar familie am devenit de când ne-am cunoscut, cel puțin așa îmi place să cred. 8 ani de căsătorie civilă cu multe amintiri frumoase, multe aventuri trăite împreună, multe realizări împreună, multe trăiri împreună, iar dacă acest împreună nu și-ar fi revenit după fiecare discuție banală transformată într-o ceartă nu ar mai fi devenit atât de puternic. Pentru că împreună chiar putem să mutăm munții din loc și tot ce contează este că dragostea, iubirea și dorința este, a fost și va fi ceea ce ne ține împreună! Cristina Dumitrescu la mulți ani împreună, te iubesc mult!”, a scris chef Florin Dumitrescu pe contul său de pe o rețea de socializare.
Ce a declarat soția lui chef Florin Dumitrescu despre relația lor
Chef Florin Dumitrescu este căsătorit cu Cristina Sima, împreună cu care are două fetițe superbe, Ava și Mia. Mihai Georgescu, Miță de la Bere Gratis așa cum mai este el cunoscut, este nașul lui chef Florin Dumitrescu.
Partenera de viață a juratului de la show-ul culinar ”Chefi la cuțite” a explicat, recent, cum este acesta acasă, departe de lumina reflectoarelor.
”Pe micul ecran vedeți doar o parte din cum e el, adică un foarte bun profesionist, un om competitiv, un bucătar extrem de bun. Acasă, de multe ori, după filmări, are nevoie de o perioadă de recuperare și e tăcut și inactiv. Preferă să stea cu noi, să ne asculte și să se încarce cu energia de acasă. În rest, e jucăuș când trebuie, e serios când avem de luat decizii și e capul familiei, el le rezolvă mai pe toate. Eu sunt cu idei multe, cu organizarea, el face ca lucrurile să se întâmple”, a dezvăluit Cristina Sima.