Reacția fostului soț al Cristinei Spătar când a aflat că artista s-a logodit: „Am viața mea și asta e tot ceea ce mă preocupă”
În urmă cu mai bine de două săptămâni, Cristina Spătar a anunțat că s-a logodit și urmează să se recăsătorească a doua oară. Viitorul ei soț este un prosper om de afaceri din Vâlcea. După ce s-a aflat public că artista a primit inelul de logodnă, fostul ei soț a reacționat!
Cristina Spătar s-a despărțit de tatăl copiilor ei în anul 2016. După separarea cu scandal, solista și afaceristul nu au rămas în relații bune și nu comunică nici măcar de dragul celor doi copii pe îi iau.
La vremea respectivă, bărbatul a fost acuzat că i-a fost infidel soţiei sale, Cristina Spătar. În plus, vedeta tv a mărturisit că fostul ei partener nu a lăsat nicio portiță de comunicare.
Reacția fostului soț al Cristinei Spătar când a aflat că artista s-a logodit
Dar iată că timpul vindecă rănile, iar cea supranumită regina R&B este acum fericită și și-a refăcut viața. În curând, ea se va mărita pentru a doua oară.
De logodna artistei a aflat și tatăl copiilor săi, așa că omul de afaceri a făcut și primele declarații. Bărbatul a rămas de-a dreptul indiferent când a aflat că Cristina Spătar urmează să se recăsătorească.
„Nu mai ținem legătura de ani buni. Și, sincer, nici nu mă interesează ce face ea cu viața ei. Am viața mea și asta e tot ceea ce mă preocupă. Ea cu ale ei, eu cu ale mele!”, a precizat omul de afaceri pentru Playtech.
„Nu am avut nicio discuție cu ea pe tema asta! Și eu m-am recăsătorit și mi-e bine așa! Fiecare cu alegerile sale! Pe copii îi creștem în continuare, cum putem. După părerea mea, în acest caz nu intervine absolut nimic nou!”, a mai adăugat fostul soț al Cristinei Spătar.
Cu cine se va recăsători Cristina Spătar
Cristina Spătar a luat pe toată lumea prin surprindere, după ce le-a arătat tuturor că a fost cerută în căsătorită. Solista se afla în Dubai când a primit inelul de logodnă.
Cel care a cerut-o de nevastă se numește Vicențiu Mocanu, un om de afaceri din Vâlcea, potrivit libertatea.ro. Cel care a făcut dezvăluiri despre partenerul vedetei a fost Cristi Brancu în emisiunea lui de la Prima TV.