Nicola, revoltată de ce a pățit într-un autobuz din Capitală. ”Am simțit că mi s-a zdruncinat creierul, am dat cu fața de geam”

02.09.2021, 12:48
Nicola, revoltată de ce a pățit într-un autobuz din Capitală. ”Am simțit că mi s-a zdruncinat creierul, am dat cu fața de geam”
Nicola, revoltată de ce a pățit într-un autobuz din Capitală. ”Am simțit că mi s-a zdruncinat creierul, am dat cu fața de geam”

Cântăreața Nicoleta Alexandru, cunoscută cu numele de scenă Nicola, a trecut printr-un incident neplăcut în transportul în comun din Capitală. Artista, în vârstă de 52 de ani, a povestit ce s-a întâmplat după ce șoferul autobuzului în care se afla a frânat brusc. ”Am simțit că mi s-a zdruncinat creierul, am dat cu fața de geam”, a povestit aceasta.

Nicola a trăit un coșmar ieri în timp ce se afla în transportul în comun din București.

Artista a povestit că șoferul unui autobuz a pus o frână bruscă, iar în urma incidentului vedeta a ajuns să se lovească atât de tare cu capul de geam, încât fața i s-a umflat și învinețit. Nu doar artista s-a lovit, ci și alți călători.

Nicola, revoltată de ce a pățit într-un autobuz din Capitală. ”Toată lumea a venit spre față, acolo unde eram eu, mulți au căzut pe jos”

”Am făcut cunoscut faptul că eu circul destul de des cu mijloacele de transport public în comun și astăzi n.r. ieri, 1 septembrie 2021) am avut parte de un episod foarte rău. Aș fi trecut cu vederea, dacă nu se întâmpla ceea ce a urmat după. Șoferul a pus o frână neașteptată pentru toată lumea din autobuz, toată lumea a venit spre față, acolo unde eram eu, mulți au căzut pe jos. Eu eram umflată, am stat cu gheață pe față ca să nu se învinețească, am simțit că mi s-a zdruncinat creierul, am dat cu fața de geam. Iar șoferul, care stătea foarte relaxat, nici nu a venit să-și ceară scuze, nu a venit în autobuz să ridice omul de pe jos, iar când i-am spus acest lucru a avut o reacție de nepăsare. El a văzut ce s-a întâmplat, dar cu toate acestea nici măcar scuze nu și-a cerut și oricum doar eu mă certam cu el, nu a intervenit nimeni”, a declarat Nicola la Antena Stars, citată de spynews.ro.

”Nu știu unde să-l reclam, ce mi-a venit pe moment a fost să postez pe Facebook”, a încheiat cântăreața.

Nicola: ”Niciodată nu m-a interesat luxul”

Nicola a vorbit despre viața și cariera sa într-un interviu pe care l-a acordat pentru publicația Formula AS. Artista a mărturisit că niciodată nu a pus preț pe acumularea de lucruri materiale, ci a preferat întotdeauna lucrurile simple.

”Indiferent de momentele vieţii mele, mai îndestulate sau mai puţin, eu am rămas mereu aceeaşi. Nicio­dată nu m-a interesat luxul, niciodată nu m-a atras procesul a­ces­ta de a acumula lu­cruri materiale. Şi când mi-a mers cel mai bine din punct de vedere financiar, tot am preferat cam­pin­gul, în locul hotelului de lux. De ce? Pentru că acolo e distracţia, acolo sunt oamenii care privesc răsăritul, care construiesc cas­te­le de nisip, care joa­că volei pe plajă… Nu-mi plac fiţele! Eu nici la terasă nu am răbdare, oricând prefer o gus­tare pe o bancă, în parc. În felul acesta nu sunt obli­gată să privesc la buchetul imobil de flori de pe masă, ci am toată natura în faţă, vie, schim­bătoare, dinamică. Şi înainte de pandemie preferam lucru­rile simple, acum, însă, le preţuiesc de-a dreptul”,  a afirmat artista.

citește și...