Momentele de cumpănă prin care a trecut Cristina Cioran la naștere. ”Eram plină de sânge, urlam pe targă”
Actrița Cristina Cioran, în vârstă de 44 de ani, a povestit despre momentele de cumpănă prin care a trecut în momentul în care a adus-o pe lume pe fetița ei, Ema. Cristina Cioran a născut prematur în vara acestui an. ”Eram plină de sânge, urlam pe targă”, a spus vedeta în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Actrița Cristina Cioran și partenerul ei de viață, Alexandru Dobrescu, au devenit părinți pentru prima oară în data de 18 iulie. Vedeta a născut prematur o fetiță. Micuța Ema a venit pe lume la 29 de săptămâni. Cristina Cioran a fost externată, dar micuța sa a rămas în spital. Fetița sa a fost externată, după aproape două luni. Cristina Cioran dezvăluia că ar vrea să își creștineze fetița în luna noiembrie a acestui an. Nașii micuței vor fi niște prieteni de familie.
Prezentă în platoul emisiunii ”La Măruță”, de la postul de televiziune Pro TV, Cristina Cioran și-a amintit de momentele dificile prin care a trecut în momentul în care a adus-o pe lume pe Ema.
Momentele de cumpănă prin care a trecut Cristina Cioran la naștere. ”Nici nu am știut dacă trăiește”
Cristina Cioran a vorbit despre momentul în care a ajuns la spital și a fost nevoită să nască cu două luni mai devreme, din pricina unor complicații neașteptate. Vedeta a dezvăluit că după ce a născut nu a știut dacă fetița sa trăiește.
“Oamenii se uitau înfiorați, eram plină de sânge, urlam pe targă. Eu după ce am născut nu am văzut-o, am văzut doar o mână care pleacă cu ea, nici nu am știut dacă trăiește. A trebuit să aștept să fie în siguranță copilul. Abia după jumătate de oră, o oră a venit doamna doctor și mi-a spus că este în regulă”, a mărturisit actrița, conform sursei citate anterior.