Mărturisirile Niculinei Stoican despre mama sa. ”Nu și-a dorit niciodată să cânt, pentru că ea s-a chinuit foarte mult”

05.06.2022, 15:06
Mărturisirile Niculinei Stoican despre mama sa. ”Nu și-a dorit niciodată să cânt, pentru că ea s-a chinuit foarte mult”
Mărturisirile Niculinei Stoican despre mama sa. ”Nu și-a dorit niciodată să cânt, pentru că ea s-a chinuit foarte mult”

Interpreta de muzică populară Niculina Stoican, în vârstă de 51 de ani, a făcut declarații despre mama sa, binecunoscuta cântăreață de muzică populară Angelica Stoican, în vârstă de 72 de ani. ”Nu și-a dorit niciodată să cânt, pentru că ea s-a chinuit foarte mult”, a mărturisit artista la un post de televiziune.

Niculina Stoican este fiica celebrei interprete de muzică populară Angelica Stoican.

La postul de televiziune Etno TV, Niculina Stoican a vorbit despre mama sa și a afirmat că aceasta nu a susținut-o în a face carieră în acest domeniu.

Mărturisirile Niculinei Stoican despre mama sa.”Ea s-a chinuit foarte mult”

”Mama nu și-a dorit niciodată să cânt, pentru că ea s-a chinuit foarte mult. Ea are așa o poveste de viață frumoasă, este un om atât de frumos în suflet și în minte și în ființa ei. Cu atâta iubire pe care a dăruit-o, nu a primit înapoi decât suferință”, a declarat Niculina Stoican, citată de spynews.ro.

”Nu am nevoie de mai multe sfaturi, decât de exemplul ei. Ea l-a iubit pe tata dincolo de lume. Nici nu cred că există o asemenea iubire. N-am putut să o înțeleg niciodată. L-a iubit și l-a iertat pentru absolut tot ce i-a făcut”, a adăugat artista.

Niculina Stoican este căsătorită și are un băiat

Niculina Stoican este una dintre cele mai îndrăgite artiste de folclor din zona Mehedinți. Cântăreața de muzică populară Niculina Stoican este căsătorită cu Vasile Stănescu, împreună cu care are un băiat, Vlad. Niculina Stoican a povestit, pentru libertateapentrufemei.ro, cum a fost cerută în căsătorie și cum a reacționat mama sa, celebra interpretă de muzică populară Angelica Stoican, la aflarea veștii.

”Am fost o mireasă frumoasă, tânără și foarte fericită! Nu cererea în căsătorie a fost specială pentru noi, ci momentul în care i-am spus mamei mele că vrem sa ne căsătorim!.. A fost cumva: ”Vrem să ne căsătorim!”. ”OK, poate anul următor sau peste doi ani.”. ”Nu, e prea mult, noi vrem peste două luni!””, a spus artista.

Vedeta a explicat care consideră că sunt bazele unei căsnicii fericite. ”Un mariaj reușit îl clădești pe răbdarea de a căpăta experință prin trăiri. Începi spectaculos cu pasiunea, după care adaugi înțelegerea, toleranța…”, a declarat vedeta.

 

citește și...