Ilinca Vandici, despre editarea fotografiilor postate în mediul online. ”Și eu am căzut în capcana aceasta și am ajuns în punctul în care nu m-am mai considerat frumoasă”

02.11.2020, 13:59
Ilinca Vandici, despre editarea fotografiilor postate în mediul online. ”Și eu am căzut în capcana aceasta și am ajuns în punctul în care nu m-am mai considerat frumoasă”

Vedeta de televiziune Ilinca Vandici și-a spus foarte clar părerea despre editarea fotografiilor postate în mediul online. Prezentatoarea a mărturisit că a căzut și ea în acastă capcană.

Ilinca Vandici a comentat despre dorința multor femei de a arăta cât mai bine în imaginile postate pe rețelele de socializare, apelând la diverse filtre și aplicații pentu editarea fotografiilor. Moderatoarea emisiunii ”Bravo, ai stil!”, de la Kanal D, a recunoscut că și ea a căzut în această capcană, însă a decis să se arate în fața admiratorilor exact așa cum ea, fără a mai recurge la tot felul de artificii. ”Realitate vs Instagram…➡️ Trăim în era în care încă de mici, fetele și femeile trăiesc sub o presiune imensă pusă de societate, povara de “a fi frumoasă”. Am început să ne raportăm de la vârste tot mai fragede la frumusețea pe care o vedem la TV, pe rețele de socializare sau în reviste. În prezent, rar mai este încurajată naturalețea și frumusețea autentică și tot mai des suntem determinante să ne aliniem “frumuseții la indigo” și să apelăm la filtre, aplicații de editat poze și la operații estetice pentru că așa vedem la toate femeile care sunt declarate tipare ale frumuseții. Și eu am căzut în capcana aceasta și am ajuns în punctul în care nu m-am mai considerat frumoasă pentru că nu arătam într-un anume fel și mi-am pierdut încrederea în sine”, a detalia vedeta pe pagina sa de socializare.

Postarea Ilincăi Vandici este însoțită de două imagine, una în care apare așa cum este ea în realitate, alta retușată. ”M-am găsit pe mine în punctul în care am stat să caut filtrul potrivit pentru a face un story, pentru că nu îmi mai plăcea cum arătam în realitate. Sunt convinsă că nu sunt singura! Aceste filtre și aplicații sunt cea mai mare capcană, îți schimbă fizionomia atât de tare încât la un moment dat crezi că de fapt aia e normalitatea. Nu, normalitatea nu înseamnă nimic din toate acestea, normalitatea înseamnă filtrul acela pe care îl vedem la persoanele pe care le urmărim în online, normalitatea nu înseamnă poza a doua de mai sus sau zecile de minute pierdute pe editatul fiecărei fotografii pe care o postăm. Normalitatea înseamnă să fii TU! Să fii frumoasă și să ai încredere în tine așa cum ești, chiar dacă ai astăzi cearcăne de la noaptea nedormită sau riduri ce își spun povestea experiențelor prin care ai trecut. Haideți să dăm un exemplu adolescenților care iau contact cu lumea asta virtuală și să le arătam că sunt frumoși în felul lor. Fetele să aibă din ce în ce mai multă încredere să iasă pe stradă nemachiate, să se considere frumoase și dacă nu au 90-60-90 și să se iubească așa cum sunt. Haideți să ne iubim pe noi înșine așa cum suntem, cu imperfecțiunile noastre, fără filtre și aplicații! Eu încep de azi! Voi???”, a mai spus vedeta TV.

Ilinca Vandici este căsătorită și are un băiețel

Ilinca Vandici este căsătorită cu Andrei Neacșu. Vedeta de televiziune a devenit mămică pentru prima oară în vara anului 2017, atunci când l-a adus pe lume pe băiețelul ei, Zian. Vedeta de la Kanal D a dezvăluit, într-un interviu pentru okmagazine.ro, cum l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soț.

”Cineva ne-a făcut cunoştinţă absolut întâmplător. Ulterior am aflat că, de fapt, el mă plăcea de mai multă vreme, dar niciodată nu a fost un moment propice pentru a ne cunoaşte. Şi poate că a fost mai bine aşa”, a declarat Ilinca Vandici.

Vedeta a spus că nu știa absolut nimic despre Andrei atunci când s-au cunoscut. ”Nu-l cunoşteam, nu ştiam nimic despre el. Mi-a plăcut la prima vedere, nu pot spune că a fost dragoste la prima vedere, e nevoie de ceva mai mult ca să iubeşti. Am ieşit de câteva ori cu grupul de prieteni din care făceam parte, ulterior am ieşit doar noi doi ca să ne cunoaştem şi aşa s-a înfiripat totul”, a completat ea.

citește și...