Haos după ce zeci de pacienți au fost evacuați noaptea de la Spitalul Foișor din Capitală. Unitatea s-a transformat în spital COVID
Aproximativ 90 de pacienți internați în Spitalul de Ortopedie Foișor din Capitală au fost evacuați, vineri seară, după o decizie ce fusese aprobată cu doar câteva ore înainte de transformare în unitate suport COVID-19.
Unii dintre pacienți au fost redistribuiți la alte spitale din Capitală și transferați cu salvările sau cu mașinile personale.
Transferul pacienţilor a provocat nemulţumiri în rândul oamenilor, iar la poarta spitalului au mers mai multe persoane să protesteze.
Ce a declarat Raed Arafat după evacuarea spitalului Foișor
Raed Arafat a explicat de ce s-a luat decizia pentru evacuarea rapidă a Spitalului Foișor și transformarea acestuia de urgență în spital pentru pacienți Covid. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a explicat că de dimineață a primit un telefon de la managerul Spitalului „Sfântul Pantelimon”, care l-a anunțat că sunt 18 pacienți fie intubați-ventilați, fie ventilați neinvaziv în unitatea de primiri urgență. “Nu erau locuri în Bucureşti, oriunde a sunat Centrul de Comandă a fost răspunsul clar, nu sunt locuri, nici la Terapie Intensivă, nici în alte secţii, nici în zonele limitrofe Bucureştiului. Spitalul Foişor are o secţie de Terapie Intensivă de 21 de paturi şi are 200 de paturi pe oxigen. Avea sub jumătatea secţiei de Terapie intensivă ocupată”, a declarat Raed Arafat, citat de Hotnews.
Raed Arafat spune că ordinul de evacuare s-a dat dimineața, că au fost prezenți de dimineața pentru transferul pacienților, dar că managerul spitalului și anumite cadre medicale s-au opus și a fost nevoie de explicații suplimentare care au întârziat transferul care ar fi început abia la ora 15. Managerul spitalului susține însă că ordinul de evacuare a fost dat abia la ora 15, iar aparținătorii au fost anunțați în ultima clipă să vină la spital.
”De ce s-a făcut această operațiune în timpul nopții – pentru că orice întârziere pentru noi înseamnă că avem pacienți care pot să ajungă la UPU și să nu găsească nici măcar un loc de oxigen acolo. Deci cu cât UPU se blochează, pacienții pot să rămână chiar în ambulanțe. Aici nu există chiar o planificare de 3-4 zile în aceste situații. Decizia trebuia să fie luată pentru că se știa că va exista o presiune mai mare pe UPU dacă nu găsim loc pentru acești pacienți. De ce s-a făcut pe timpul nopții – pentru că s-a întârziat în discuții și lămuriri la spitalul respectiv, în prezența DSP, în prezența celor de la primărie, în prezența celor de la DSU.Dacă noi așteptam evacuarea până dimineață, înseamnă că noi nu puteam să luăm spitalul să funcționeze decât după-amiază, noi încercăm să îl punem în funcționare cât mai repede pentru pacienții care așteaptă și a căror stare este critică și sunt în pericol vital. Ne pare rău, știu că este un disconfort, dar una este a genera un disconfort și alta e să nu acționăm și după care să regretăm că nu am făcut mai repede și avem pacienți pe care nu îi putem prelua sau transfera”, a mai spus Raed Arafat, conform Digi24.