Declarația lui Răzvan Botezatu după demisia lui Emily Burghelea de la ”Acces Direct”. ”Am rămas șocat”

25.06.2020, 16:16
Declarația lui Răzvan Botezatu după demisia lui Emily Burghelea de la ”Acces Direct”. ”Am rămas șocat”
Declarația lui Răzvan Botezatu după demisia lui Emily Burghelea de la ”Acces Direct”. ”Am rămas șocat”

Răzvan Botezatu, fost prezentator la postul de televiziune Antena Stars, și-a spus părerea despre demisia lui Emily Burghelea de la emisiunea ”Acces Direct”, moderată de Mirela Vaida la Antena 1.

Răzvan Botezatu a mărturisit că demisia lui Emily Burghelea l-a șocat.

”Am fost șocat (n.r. de demisia asistentei TV Emily Burghelea). Eu urmăream emisiunea pentru că fac filmulețe funny pentru cei care mă urmăresc pe paginile mele de socializare. În momentul în care am văzut-o pe Emily că în ultimele secunde ale emisiunii a spus ce a spus, am rămas șocat. Nu îmi venea să cred că ceea ce spune e adevărat, am lucrat acolo, în echipa aia…”, a declarat Răzvan Botezatu pentru wowbiz.ro.

”Prima oară am spus că nu o cred pe Emily. Apoi, a doua zi, ea a adus acele dovezi, acele discuții cu colegii din redacție din care reieșea faptul că Vulpița ar fi bătută și că nimeni nu trebuie să spună lucrul ăsta și cumva îl acoperă, atunci am făcut alt live și m-am băgat în gura lupului. Atunci am și spus că dacă e vorba de un abuz fizic, atunci să vină poliția, să se autosesizeze și să facă o anchetă. Nu contează că e Viorel, nu contează că e Vulpița, că sunt populari”, a adăugat acesta.

Ce s-a întâmplat la ultima apariție a lui Emily Burghelea la ”Acces Direct”

Emily Burghelea a decis să renunțe la postul de asistentă la emisiunea prezentată de Mirela Vaida la Antena 1, nemulțumită de faptul că unele lucruri nu se spun în show.

Luni, 15 iunie 2020, Emily Burghelea a spus ce o deranjează la emisiunea ”Acces Direct”, chiar înainte de sfârșitul show-ului moderat de Mirela Vaida.

”Mirela, tu știi că Viorel o agresează pe Veronica și noi trebuie să ne facem că plouă? Eu nu pot să trec peste chestia asta, chiar nu pot. A plâns la mine înainte de emisiune. Eu nu pot, chiar nu pot Mirela”, i-a spus Emily Burghelea prezentatoarei de la ”Acces Direct”.

Susține că ea și-a dat demisia

După ce s-a spus că a fost dată afară, Emily Burghelea a replicat, explicând că ea a fost cea care și-a dat demisia.

„Ei spun că m-au dat afară, eu vă atașez aici documentul prin care eu mi-am dat demisia. Da, am spus asta și în direct, doar că m-au tăiat, nu am putut să-mi termin fraza. Ei spun că am plecat la un alt post. În realitate, eu filmez din curte”, a spus Emily Burghelea pe vlog-ul ei.

Ce salariu avea Emily Burghelea la ”Acces Direct”

Pentru rolul de asistentă a Mirelei Vaida la emisiunea ”Acces Direct”, de la Antena 1, Emily Burghelea primea în jur de 3.000 lei lunar, conform unor surse de la televiziunea la care aceasta lucra, citate de wowbiz.ro.

”Emily nu făcea pe asistenta pentru bani, acest aspect era prea puțin important pentru ea. I s-a spus de la început că postul de asistentă este o pistă de lansare pentru ea în lumea televiziunii, un domeniu la cre Emily a visat toată viața. Din câte știu eu, Emily nu depinde de acești bani, ea a fost mereu susținută de părinți”, a declarat un fost coleg al ex-asistentei TV.

citește și...