Cum l-a cunoscut Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană. ”Și m-am dus și n-am mai scăpat de el. Așa ne-am combinat”

06.11.2021, 16:04
Cum l-a cunoscut Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană. ”Și m-am dus și n-am mai scăpat de el. Așa ne-am combinat”
Cum l-a cunoscut Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană. ”Și m-am dus și n-am mai scăpat de el. Așa ne-am combinat”

Adriana Bahmuțeanu, în vârstă de 47 de ani,  și-a amintit de începuturile relației sale cu omul de afaceri Silviu Prigoană. Aceasta a povestit cum l-a cunoscut pe cel care i-a fost soț și cu care are doi copii. ”Și m-am dus și n-am mai scăpat de el. Așa ne-am combinat”, a declarat vedeta de televiziune la o emisiune online.

Silviu Prigoană a avut o relație cu năbădăi cu prezentatoarea de televiziune Adriana Bahmuțeanu, cu care a fost căsătorit și de care s-a separat de foarte multe ori. Din mariajul lor au rezultat doi băieți. După ce s-au judecat din cauza copiilor, băieții Eduard și Maximus au rămas în grija tatălui lor. Instanța a decis ca băieții Adrianei Bahmuțeanu și ai lui Silviu Prigoană să petreacă tiump cu ambii părinți atunci când zilele de naștere ale acestora. Însă, Adriana Bahmuțeanu a afirmat că nu poate ajunge la un numitor comun cu fostul ei soț. Silviu Prigoană și actuala sa soție, Mihaela s-au căsătorit în mare secret pe 8 martie 2016, după ce s-au logodit în Las Vegas. Adriana Bahmuțeanu a mai fost căsătorită o dată.  Pe când avea doar 18 ani, ea s-a îndrăgostit de omul de afaceri Cosmin Bahmuțean, cu care s-a și căsătorit. Mariajul a durat cinci ani și a fost unul extrem de dificil pentru vedeta TV.  Invitată recennt la emisiunea online ”În oglindă”, realizată de Mihai Ghiță, Adriana Bahmuțeanu și-a amintit de începuturile poveștii de dragoste pe care a trăit-o cu Silviu Prigoană.

Adriana Bahmuțeanu l-a cunoscut pe Silviu Prigoană când acesta era patronul unui post de televiziune. ”Eu aveam o viața foarte lejeră și mi s-a făcut o ofertă. M-a sunat un fost coleg din presă și mi-a spus că se deschide o televiziune de știri și că să vin să mă angajeze. Și m-am dus și m-a luat imediat domnul Prigoană, cum m-am îmbrăcat așa, de ce, și el mi-a zis că n-am ce să caut acolo așa îmbrăcată. Eu am zis atunci că plec, că cine e ăsta care se comportă așa. Prietenul meu încerca să aplaneze, că așa e patronul. Apoi am dat o probă, am făcut proba cu asociatul lui Prigoană de la firma de salubrizare, un domn Eugen cu care sunt și acum în bune relații. În condițiile în care el mă jignise înainte, eram cam nervoasă și l-am luat pe domnul Eugen la ștangă, cu gunoaiele din București, cu gunoierii care fac șpagă. Ei au zis apoi că sunt exact ce le trebuie lor”, a detaliat vedeta, notează revista Avantaje.

Cum l-a cunoscut Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană. ”După o perioadă, lui domnul Prigoană au început să i se aprindă beculețele după mine”

”M-au angajat, am început să fac emisiuni, era totul bine și frumos, numai că după o perioadă, lui domnul Prigoană au început să i se aprindă beculețele după mine. (…) În momentul în care i s-a pus pata pe mine, producătoarea mea, cu care sunt și acum în relații bune, i-am botezat copiii, mă suna că venea el și fugeam la toaletă. Stăteam în toaletă până începea emisiunea. Și așa am stat…fugeam de el până într-o zi. El tot mă invita la cafele. După vreo cinci sau șase luni nu mai puteam, ne tot amenința că ne dă afară. (…) După cinci, șase luni de alergătură, fusese ziua mea de naștere și nu mi-am sărbătorit-o cu colegii. El a tot insistat să mergem la un restaurant, la Mircea Dinescu. Și m-am dus și n-am mai scăpat de el. Așa ne-am combinat”, a mai povestit Adriana Bahmuțeanu.

Aceasta a povestit cum Silviu Prigoană a divorțat și s-au mutat împreună, dar a și dezvăluit că a fost foarte îndrăgostită de el și de aceea s-au împăcat de nenumărate ori după scandalurile prin care au trecut.

„Au divorțat foarte repede și el s-a mutat la mine. Mie îmi era rușine și nu m-am mai dus la muncă. Am stat acasă, am început să gătesc. Ne aranjasem cât de cât așa și a vrut apoi să plecăm în America, să facem sărbătorile de iarnă acolo. Atunci ne mutasem într-un apartament mai mare, închiriat. Într-o bună zi, luasem viza de America, și am vrut să deschid ușa apartamentului și nu mergea cheia. Apoi șoferul mi-a zis că domnul Prigoană a schimbat broasca și că s-a anulat plecarea și tot. Șoferul mi-a adus bagajul și a plecat cu fosta soție, cu Delia, în America. (…) Noi, între timp, ne căsătorisem cu acte. Eram îndrăgostită de el, eram în limbă. D-asta m-am și întors de atâtea ori la el. Sufeream enorm când ne despărțeam, plângeam, nu-mi reveneam luni de zile. S-a întors din America, se certase cu Delia acolo, și el s-a întors la mine. Bineînțeles că l-am primit cu brațele deschise”, a mai spus ea.

 

citește și...