Cine o înlocuiește pe Adela Popescu la emisiunea ”Vorbește lumea”, după ce vedeta a anunțat că e însărcinată cu al treilea copil
S-a aflat cine o va înlocui pe Adela Popescu la emisiunea ”Vorbește lumea”, de la Pro TV, după ce aceasta a anunțat că este însărcinată cu cel de-al treilea copil.
Vineri, 8 ianuarie 2021, Adela Popescu a anunțat că urmează să devină din nou mămică, fiind însărcinată cu cel de-al treilea copil. Adela Popescu este căsătorită cu prezentatorul de televiziune Radu Vâlcan, împreună cu care are doi copii. – Alexandru (4 ani) și Andrei (2 ani). Pentru a se proteja, Adela a decis să renunțe în următoarea perioadă la emisiunea ”Vorbește lumea”. Adela Popescu va fi înlocuită la show de cântăreața Lora. „Acest bebeluș este foarte important. Am hotărât să mă retrag, dar nu te las singur. Rămâi cu Lora… Ce-am eu în burtică este o responsabilitate foarte mare”, a spus Adela Popescu la emisiunea pe care o moderează alături de Cove, notează revista Unica. „Având în vedere situația în care ne aflăm și pentru că țin la bebelușul meu o sa mă retrag. A fost o decizie foarte greu de luat, m-am gândit foarte mult ce e de făcut și pentru ca avem aproape familia și părinții, chiar dacă e un loc în care suntem foarte protejați este un risc pe care nu trebuie să mi-l asum. Trebuie să renunț la cel mai frumos loc de muncă”, a mai spus vedeta, conform tvmania.ro.
Lora a prezentat „Vorbește lumea” alături de Cove și în al doilea concediu de maternitate al Adelei Popescu. ”Am primit invitația cu bucurie și entuziasm! Refacem gașca și abia aștept să vă invadez diminețile, din nou, cu energie bună, să râd la glumele lui Cove, chiar și la alea vechi, să-mi beau cafeaua în această familie frumoasă de la care am învățat atât de multe și căreia acum am mai mult timp să-i dedic. Vorbește Lumea că ne așteaptă o frumoasă călătorie în acest nou sezon. Mi-a fost dor!”, a afirmat Lora, potrivit sursei menționate anterior.
Adela Popescu și Cove nu se cunoșteau înainte de a prezenta emisiunea ”Vorbește lumea”
Adela Popescu și Cove sunt cei doi prezentatori ai emisiunii ”Vorbește lumea”. Aceștia nu se cunoșteau înainte de a ajunge să prezinte show-ul respectiv.
“L-am cunsocut pe Cove la casting, am venit fără prea mari speranțe pentru că eu deja eram însărcinată, a fost destul de drăguț, nici prea prea… nici foarte foarte. Pe semne că avea alte preferințe”, a povestit Adela Popescu pentru protv.ro.
“Nu mi se părea un tip foarte amuzant, ba chiar mi se părea dintr-un topor așa”, a adăugat ea.
Ce spun Adela Popescu și Cove despre colaborarea lor: ”N-au fost niciodată scandaluri”
Cove și Adela Popescu au făcut declarații despre emisiunea pe care o moderează împreună, dar și despre echipa cu care cei doi lucrează. Prezentatorul a afirmat că în echipă există plăcerea de a veni la locul de muncă, ceea ce el consideră că este foarte important.
“Noi chiar avem o echipă foarte tare! Pentru că dincolo de asta, această emisiune funcționează de 5 ani și funcționează foarte bine. Este meritul unei întregi echipe, iar ce consider eu foarte important este că s-a păstrat în echipa asta plăcerea de a veni la lucru”, a afirmat Cove.
Adela Popescu a completat, explicând că nu au existat niciodată discuții în echipa lor. “N-au fost niciodată scandaluri, în general în echipe mari unde lucrează peste 50 de oameni se formează bisericuțe, se fac găști, aici chiar nu am simțit acest lucru. Îndrăznesc să spun, poate nu este meritul nostru în totalitate, dar cumva cred că și noi îi ajutăm, pentru că suntem foarte relaxați și nu punem presiune pe oameni. Ne iertăm greșelile reciproc și cred că asta ajută destul de mult”.