Cea mai frumoasă ipostază cu Ilie Năstase și soția sa, alături de nașul Marica

09.06.2020, 09:35
Cea mai frumoasă ipostază cu Ilie Năstase și soția sa, alături de nașul Marica
Cea mai frumoasă ipostază cu Ilie Năstase și soția sa, alături de nașul Marica

Ioana Simion, soția lui Ilie Năstase, a dat publicității una dintre cele mai frumoase fotografii de la nunta lor. În imagine, cei doi apar alături de nașii lor, fostul fotbalist Cirpian Marica și partenera lui de viață, Ioana.

S-au despărțit, s-au împăcat, se pregăteau de divorț și într-un final au ajuns la altar. Acesta este povestea de dragoste cu năbădăi dintre Ilie Năstase și soția sa, Ioana Simion, care sâmbătă, 6 iunie 2020, au făcut cununia religioasă. Evenimentul a avut loc la doar câteva săptămâni după ce Ioana Simion anunțase că divorțează de legendarul jucător de tenis.

La cununia religioasă, Ilie Năstase și Ioana Simion i-au avut nași pe fostul fotbalist Ciprian Marica și partenera lui de viață, Ioana. Soția lui Ilie Năstase a dat publicității o fotografie superbă de la cununia religioasă, în care ea și Ilie Năstase apar alături de nașii lor.

”Mulțumim celor mai frumoși nași!”, a scris Ioana Simion în dreptul fotografiei în care mirii și nașii sunt toți cu zâmbetul pe buze și radiază de fericire.

Cununia religioasă a celor doi a avut loc la o mănăstire din Techirghiol, iar petrecerea s-a ținut la un restaurant de fițe de la malul mării, de la Caelia Beach, din Mamaia. Ciprian Marica administrează plaja Caelia din Mamaia, care are o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați.

 

Ilie Năstase, căsătorit de cinci ori

Fostul mare campion la tenis Ilie Năstase a fost un mare cuceritor. Fostul jucător de tenis avut mare lipici la sexul frumos de-a lungul anilor. Legendarul sportiv are cinci mariaje la activ. Cea mai lungă căsnicie a acestuia a fost cu actrița americană Alexandra King. Ilie Năstase a fost căsătorit cu Dominique Grazia – cu care are o fiică, Nathalie, Alexandra King – împreună cu care are doi copii, Nicholas și Charlotte, Amalia Năstase – cu care are două fete, Alessia și Emma, Brigitte Sfăt și Ioana Simion.

citește și...