Ce sfat a primit Connect-R de la Ruby pentru ”Asia Express”. La ce va apela artistul ca să-i fie mai ușor pe durata competiției

23.05.2021, 15:13
Ce sfat a primit Connect-R de la Ruby pentru ”Asia Express”. La ce va apela artistul ca să-i fie mai ușor pe durata competiției
Ce sfat a primit Connect-R de la Ruby pentru ”Asia Express”. La ce va apela artistul ca să-i fie mai ușor pe durata competiției

Connect-R a dezvăluit ce sfat a primit de la Ruby pentru participarea în noul sezon al emisiunii ”Asia Express”, de la Antena 1.

Cântărețul Connect-R va participa alături de Shift în noul sezon al show-ului ”Asia Express”. Artistul a dezvăluit ce sfat a primit de la Ruby în ceea ce privește participarea la competiție. Ruby, una dintre cele mai lipsite de inhibiții vedete din showbiz-ul autohton,  formează un cuplu de mulți ani cu Robert Adrian, împreună cu care a participat și la emisiunea ”Asia Express”, de la Antena 1.

”Ea mi-a dat multe sfaturi, m-a învățat cum să trăiesc cu un euro pe zi, cum să rezist în competiție”, a declarat Connect-R pentru playtech.ro. Artistul a spus la ce va apela pentru a-i fi mai ușor pe durata competiției: “Traseul încercărilor noastre va trece prin Turcia, Georgia şi Azerbaidjan. Or, cum nu a fost timp să ne familiarizăm cât de cât cu limba localnicilor, am realizat că există, pentru Turcia, cel puţin, un cuvânt care ne va ajuta în clipele grele. Iar acel cuvânt este numele lui Hagi! Nu cred că turcii l-au uitat, aşa că personal voi spune în stânga şi în dreapta că sunt din ţara lui Hagi!”.

”Asia Express”, la sezonul 4

Noul sezon ”Asia Express” pornește pe Drumul Împăraților cu un nou prezentator. Irina Fodor este cea care preia coordonarea celor 9 perechi de vedete plecate în aventura vieții lor la ”Asia Express”. Până acum, emisiunea a fost prezentată de Gina Pistol. Alături de Irina Fodor vor fi și în acest sezon Oase și actorul Marius Damian. De data aceasta vedetele vor porni pe Drumul Împăraților, rută ce va începe în Turcia, va continua cu Georgia și Azerbaidjan, urmând ca destinațiile următoare să fie dezvăluite ulterior. Concurenții care pornesc pe Drumul Împăraților vor avea de respectat aceleași reguli ca și până acum: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.

Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor au câștigat cel de-al treilea sezon al emisiunii ”Asia Express”. Cei doi au învins în finală echipa formată din Speak și iubita lui, Ștefania, și au intrat în posesia marelui premiu în valoare de 30.000 de euro. Anterioarele două sezoane ale show-ului au fost câștigate de Raluka și Ana Baniciciu și Oase și CRBL.

Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Bluble și sora ei – Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele 9 perechi dornice de aventură și adrenalină.

citește și...