Ce relație este acum între Elena Chiriac și Augustin Viziru după ce au participat împreună la show-ul ”Ferma”. ”E dureros când așteptările tale nu se îndeplinesc”

11.07.2022, 12:00

Elena Chriac a scos la iveală amănunte mai puțin știute din relația cu Augustin Viziru după terminarea show-ului ”ferma”, la care au participat amândoi. Cei doi, care au fost finaliști, au avut o înțelegere de a împărți premiul cel mare. Despre relația care există acum între ei a comentat Elena Chiriac în cadrul unui interviu.

Augustin Viziru este cel care a câștigat emisiunea ”Ferma” în anul 2020 și a intrat în posesia premiului în valoare de 50.000 de euro. Acesta a învins-o în finală pe Elena Chiriac. Cei doi au avut o înțelegere ca, după încheierea concursului, să împartă premiul cel mare.

Elena Chiriac a acordat un interviu pentru revista Viva, în care a vorbit desprre show-ul ”Ferma”!, dar și despre rrelația pe care o are în prezent cu Augustin Viziru.

Ce relație este acum între Elena Chiriac și Augustin Viziru după ce au participat împreună la show-ul ”Ferma”. ”Simt că am pierdut un prieten”

 

”Diferența este că în „Fermă” nu mă simțeam atât de singură. Pentru mine, faptul că a câștigat Augustin a fost o fericire. M-am bucurat pentru el poate mai mult decât m-aș fi bucurat pentru mine. Odată cu victoria lui, am simțit că am câștigat si eu. Am ridicat trofeul împreună și ne-am declarat învingători. Lucrurile s-au schimbat de atunci. Într-adevăr, aveam înțelegerea de a împărți premiul jumătate-jumătate”, a declarat Elena Chiriac.

 

”Din păcate, legătura s-a rupt. Diferențele din viața de acasă ne-au împărțit drumurile, el are probabil alte priorități. Am crezut că mă va susține la „Survivor” sau că mă va felicita pentru parcursul meu. A ales să nu o facă, nu știu exact de ce. Poate că el vede lucrurile altfel decât mine în situația asta. Simt că am pierdut un prieten. E dureros când așteptările tale nu se îndeplinesc. Și, deși cunosc teoria că nu este bine să ai așteptări, câteodată mai clachez și eu”, a mai spus sportiva.

 

citește și...