Ce i s-a întâmplat lui Gabriel Cotabiță după ce s-a vindecat de Covid-19. ” Nu-mi explic fenomenul, dar mă bucur”

25.01.2021, 09:53
Ce i s-a întâmplat lui Gabriel Cotabiță după ce s-a vindecat de Covid-19. ” Nu-mi explic fenomenul, dar mă bucur”
Ce i s-a întâmplat lui Gabriel Cotabiță după ce s-a vindecat de Covid-19. ” Nu-mi explic fenomenul, dar mă bucur”

Cântărețul Gabriel Cotabiță a dezvăluit ce i s-a întâmplat după ce s-a vindecat de COVID-19.

La începutul acestei luni, Gabriel Cotabiță a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus. Acum, artistul s-a vindecat. Binecunoscutul cântăreț a explicat ce i s-a întâmplat după ce s-a vindecat de COVID-19. Artistul susține că se simte perfect și a realizat că vederea i s-a îmbunătățit. „Aveam dioptrii de -1, iar acum văd perfect. După ce m-am vindecat de coronavirus mi s-a îmbunătățit vederea, nu mai am nevoie de ochelari. Nu-mi explic fenomenul, dar mă bucur. Din păcate, la televizor, sunt prea multe reclame la medicamente, parcă am fi un popor disperat după pastile”, a dezvăluit Gabriel Cotabiță pentru impact.ro.

„Dumnezeu m-a ajutat să trec cu bine și peste coronavirus. Am fost externat, nu mai iau tratament. Noroc că soția mea, Alina, nu a avut nimic, i-a ieșit testul negativ”, a adăugat acesta.

Ce spune Gabriel Cortabiță despre vaccinare

Gabriel Cotabiță a afirmat că s-a programat pentru a face vaccinul anti-COVID.

”M-am programat, desigur, aștept să îmi vină rândul. Trebuie să fim nebuni să nu-l facem. Cum vine asta, adică să vină vaccinul, ne-am rugat să apară, iar noi strâmbăm din nas și să nu mai vrem să-l facem? Este singura soluție să ieșim din pandemie, să revenim la activitățile obișnuite. Suntem inconștienți să nu-l facem. Nu știu cine a generat această campanie împotriva vaccinării, dar de data asta nu-i de vină Biserica”, a mai spus Gabriel Cotabiță

Gabriel Cotabiţă este căsătorit cu Alina Gabriela Munteanu. Cei doi s-au cunoscut în anul 2010. Gabriel Cotabiță și Alina s-au căsătorit în anul 2016. Alina a fost cea care i-a fost alături celebrului cântăreț în anul 2015, când acesta a fost în comă în urma unui stop cardio-respirator pe care l-a suferit la sala de sport. Gabriel Cotabiță este tată de trei fete, rezultate din căsătoria pe care a avut-o cu Ioana Nagy. Acestea sunt Aela și gemenele Milena și Eliza.

citește și...