Ce a pățit Daniela Gyorfi de la anestezii. ”Am o frică din cauza asta”

24.05.2021, 16:17
Ce a pățit Daniela Gyorfi de la anestezii. ”Am o frică din cauza asta”
Ce a pățit Daniela Gyorfi de la anestezii. ”Am o frică din cauza asta”

Cântăreața Daniela Gyorfi a dezvăluit ce i s-a întâmmplat din cauza anesteziilor.

Daniela Gyorfi a mărturisit că trebuie să-și schimbe silicoanele pentru că are probleme după ce proteza de la unul dintre sâni s-a fisurat. Cântăreața, în vârstă de 52 de ani, urmează să se opereze pentru a patra oară la sâni. Nevoită să ajungă din nou pe masa de operație, Daniela Gyorfi a recunoscut că se teme de acest lucru după ce, din cauza unor anestezii, vocea i-a fost afectată.

„Nu m-am simțit bine după anestezii și am prins o frică. Mi-a afectat puțin corzile vocale și am o frică din cauza asta. anestezistul trebuie să ia în calcul faptul că sunt cântăreață. Pe termen lung, am fost răgușită atâția ani și mi-a spus că una dintre cauzele afectării corzilor vocale a fost de la anestezie, nu știu ce furtun mi-au băgat. Nu știu ce s-a întâmplat, dar știu că m-a durut foarte tare gâtul. Am avut probleme”, a declarat artista, potrivit Antena Stars.

Ce spunea Daniela Gyorfi despre operațiile estetice

Daniela Gyorfi a vorbit recent despre intervențiile estetice prin care a trecut de-a lungul anilor. Ea a afirmat că are o singură operație estetică, și anume cea de la bust. „Nu am nici o operație, am doar sânii, dar atât. Nu sunt Miss Univers, nu am nimic de apărat. S-a tot spus că am operații la față, că sunt strâmbă, că nu știu ce. Dar nu am. Cu ajutorul machiajului, a luminilor, poți să arăți wow”, a explicat artista.

„Îmi fac intervenții non-invazive la nivelul feței o dată pe an. Am avut niște probleme cu buzele, am făcut gâlme, dar multe au pățit asta. Apoi mi-am scos tot ce am avut în buze, acum nu mai am nimic. Am avut fațete dentare, mi-am pus aparat dentar. Un an de zile m-am chinuit să îmi fac dantura. Sunt obsedată să nu mă îngraș. M-am îngrășat câteva kilograme în pandemie și vreau să le dau neapărat jos”, a adăugat ea.

Din anul 2006, Daniela Gyorfi formează un cuplu cu George Tal. Cei doi au împreună o fetiță, Maria.  Cântăreața a devenit mamă la 42 de ani, după ce înainte pierduse trei sarcini.

citește și...