Anamaria Prodan, după anunțul divorțului făcut de Laurențiu Reghecampf. ”Am să lupt însă să nu simtă copiii nenorocirea”

12.10.2021, 11:24
Anamaria Prodan, după anunțul divorțului făcut de Laurențiu Reghecampf. ”Am să lupt însă să nu simtă copiii nenorocirea”

Antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf, în vârstă de 46 de ani, a anunțat oficial separarea de impresara Anamaria Prodan, în vârstă de 48 de ani. După anunțul făcut de partenerul ei de viață, impresara a făcut declarații la o emisiune de televiziune. ”Am să lupt însă să nu simtă copiii nenorocirea”, a spus Anamaria Prodan.

În ultima vreme au existat zvonuri că Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecamp ar divorța. Ba chiar s-a spus că antrenorul ar avea amantă. În presă au apărut informații conform cărora noua iubită a lui Laurențiu Reghecampf, Corina,  ar fi însărcinată. Corina este originară din Deva și are 29 de ani. Corina l-ar fi cunoscut pe Laurenţiu Reghecamf în Dubai. Corina ar fi însărcinată în trei luni şi ar urma să aducă pe lume o fetiţă. Cei doi au planrui de căsătorie și și-au ales deja și naşi de cununie – Mihai Rotaru, patronul CS Universitatea Craiova, şi a soţiei lui, potrivit CANCAN.

După anunțul oficial al lui Laurențiu Reghecamp în privința divorțului, Anamaria prodan a făcut declarații la emisiunea moderată de Cătăluin Măruță la Pro TV.

Anamaria Prodan, după anunțul divorțului făcut de Laurențiu Reghecampf.  ”Toată familia e bulversată”

„Am văzut declarația și noi cu toții în ziar aseară. Mi-a citit-o cineva. Niciodată nu am știut care este adevarul. Toată familia e bulversată la această oră. Nimeni nu știe care e minciuna și care e adevarul”, a declarat Anamaria Prodan, notează click.ro.

”Laur junior suferă pentru ce nu prea își vede tatăl în ultima vreme, nici nu poate se dea de el. Am să lupt însă să nu simtă copiii nenorocirea. Poate că am făcut și eu niște greșeli și nu am fost foarte atentă”, a adăugat impresara.

Laurențiu Reghecampf a anunțat că a depus actele de divorț

Antrenorul de fotbal a anunțat oficial separarea de Anamaria Prodan.

”Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine. Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal și nu voi înceta să-mi urmez principiile. Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creștine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu. Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media. Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional”, a declarat Laurențiu Reghecampf pentru CANCAN.

Cristi Brancu, despre divorțul dintre Anamaria Prodan și laurențiu Reghecampf

Prezentatorul de televiziune Cristi Brancu, care a avut o relație apropiată cu cei doi, și-a spus părerea despre divorțul acestora.

“Am asistat ca prieten la drumul căsniciei Anei cu Laurentiu. Oamenii care erau fericiți acum șase luni, la o nuntă după 15 ani de căsătorie, sunt acum în situația în care el divorțează, cu amanta însărcinată în patru luni? Rar vezi așa ceva. Știm clar acum câteva lucruri: relația extraconjugală a lui Laur durează de mai mult timp, Laurențiu junior este cel mai șocat de tot ce se întâmplă, Ana a contribuit decisiv la averea frumoasă a lui Laurențiu și acum, persoane din afara căsniciei se bucura de ea. Mai mult, Ana Maria s-a certat aproape definitiv cu toți cei despre care i s-a spus că au ceva cu Reghe și cu ea: Pițurcă, Cornel Dinu, Porumboiu, Horia Ivanovici. Nici eu cu ea nu mai vorbim. Și atunci întreb: pentru cine și pentru ce s-a bătut?”, a declarat Cristi Brancu pentru click.ro.