Prezentatorii Răzvan Simion și Dani Oțil deschid în forță cel de-al zecelea sezon ”X Factor”
De zece ani, prezentatorii ”X Factor”, Răzvan Simion și Dani Oțil , au străbătut țara în lung și în lat pentru a găsi factorul X, iar în 2021 au pregătit și mai multe surprize pentru cei de acasă, dar și pentru jurații LoredanaGroza, Ștefan Bănică Junior, Delia și Florin Ristei. Cel de-al zecelea sezon ”X Factor” va avea o dublă premieră, pe 6 și pe 10 septembrie, de la ora 20.30, la Antena 1.
Cu mașina, autocarul, pe jos sau cu avionul, Răzvan Simion și Dani Oțil au avut ocazia în cei zece ani de X Factor să străbată întreaga țară pentru a căuta factorul X și au reușit să găsească de fiecare dată acele prezențe care au făcut istorie. ”Nu ne-am dat seama când au trecut ani, dar au trecut în bine. Am învățat lucruri, ne-am făcut prieteni, iar parte din foștii concurenți, fie ei câștigători sau nu, ne-au devenit amici, invitați la Neatza de-a lungul timpului. E un bulgăre ce s-a rostogolit pentru a face un mare om de zăpadă cândva în decembrie anul acesta, la finala sezonului 10. Cred că e singurul show de genul acesta în care un câștigător cum e Florin Ristei, după niște sezoane, se așează la masa juraților cu șanse mari ca anul acesta să câștige și din această ipostază. Mi se pare că am punctat niște chestii esențiale în dinamica show-ului”, a spus Răzvan Simion.
Și pentru că legăturile create în ultimii zece ani s-au păstrat în unele cazuri, noul sezon ”X Factor” aduce și multe momente impresionate. ”Mi-am făcut un calcul că dacă în urmă cu zece ani noi eram tot aici, făcând asta, există șanse mari ca o concurentă de acum zece ani să participe acum în calitate se susținător pentru fiul sau fiica sa. Avem de altfel și multe povești foarte interesante, am și lăcrimat puțin… Nu eu! Eu sunt de piatră, dar membrii juriului au plâns, nu pot să descriu exact nu vreau să dezvălui prea mult din suprize”, a spus Dani Oțil.
Andrada Precup a câștigat sezonul 9 X Factor
Finala competiției ”X Factor” a avut loc în data de 18 decembrie 2020. Cel de-al nouălea sezon al emisiunii de la Antena 1 a fost câștigat de Andrada Precup, care a făcut parte din echipa antrenată de Ștefan Bănică Junior. Andrada Precup este originară din Slatina, acolo unde locuiește familia ei, are 17 ani, și a impresionat juriul nu doar cu vocea ei, ci și cu povestea ei de viață. Andrada și-a pierdut vederea la naștere. Profesoara ei de canto, Dana Bartzer, una dintre cele mai cunoscute artiste din România de dinainte de Revoluția din 1989, a scos la iveală amănunte mai puțin cunoscute despre câștigătoarea ”X Factor ” 2020.
“Andrada învață la Colegiul George Enescu de anul trecut, al doilea an la secția specială de jazz pop. A fost acceptată prin examene și am preluat-o eu. Am fost un pic temătoare la început, pentru că eram fără experiență cu o elevă nevăzătoare. Însă este eleva ideală, un om minunat, foarte caldă, un muzician extraordinar, un om talentat, dornică să facă muzică, dornică de a învăța lucruri noi. Nu spune niciodată NU, ci doar ”să vedem, să încerc”. Ce-și dorește un profesor mai mult decât atât? Are o ureche și un auz absolut, o acuratețe vocală, o memorie fantastică. Pentru noi, cei care vedem, e greu de înțeles cum procedează ei, nevăzătorii. Ea reține piesele ascultând, are programe speciale, este pricepută în tehnologie. Trebuie să știți că ea este la un liceu normal, nu la un liceu pentru nevăzători. Ea ține pasul cu toată lumea”, a dezvăluit Dana Bartzer.