VIDEO / Un fost concurent de la ”Vocea României” a ajuns la ”X Factor”. Iulian Canaf a impresionat pe toată lumea
Iulian Canaf, fost concurent la ”Vocea României”, și-a încercat norocul și la ”X Factor”. Acesta i-a impresionat pe cei patru jurați.
Iulian Canaf a fost una dintre cele mai excentrice prezente din primul sezon de la emisiunea ”Vocea Romaniei”, de la Pro TV, unde a avut-o ca mentor pe Loredana Groza. În a șaptea ediție din sezonul 9 al emisiunii “X Factor”, de la Antena 1, Iulian Canaf a cântat melodia “Please Accept My Love” – B.B. King – și i-a cucerit pe cei patru jurați de la emisiune.
“The showman is here, back in business!” (n.r. Omul care face show s-a întors), a exclamat Loredana, recunoscându-l pe Iulian Canaf, potrivit a1.ro.
Iulian Canaf a primit patru voturi de la jurații ”X Factor”
După prestația sa de la ”X Factor”, cei patru jurați au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Iulian Canaf. “Te iubesc! Minunat! (…) Ești de acolo, ești America!”, a exclamat Loredana, plină de emoție.
“Ce am văzut astă seară este reprezentarea pasiunii și talentului în stare inițială”, a spus Florin Ristei, plin de admirație pentru concurent. “Ești un om spectaculos, eu nu am văzut în viața mea așa ceva”, a exclamat Delia.
Iulian Canaf i-a surprins pe jurații și decizia lor a fost să îl trimită direct în Bootcamp, cu patru voturi. “Are Factorul X în el, în are, este acolo!”, a mai spus Florin Ristei.
Iulian Canaf: ”Muzica este meseria mea de bază”
Iulian Canaf este mare pasionat de muzică. De altfel, într-un interviu, acesta mărturisea că muzica este mesaeria sa de bază.
De asemenea, artistul mai spunea că nu a avut niciodată flerul de a face bani.
“Muzica este meseria mea de baza! Eu din asta traiesc, din blues, chiar daca uneori a fost mai bine, alteori nu. Eu nu am venit aici pentru bani. Banii au trecut intotdeauna pe langa mine, nu am avut stofa de om care face bani. Eu am fost visator, iar acum trebuie sa ma trezesc pentru a-mi indeplini visele, iar visul meu este ca oamenii sa asculte cât mai mult blues”, spunea Iulian Canaf intr-un interviu in 2011.