VIDEO / Ștefan Bănică a plâns minute în șir pe scena de la ‘X Factor’! Ce concurentă l-a impresionat atât de tare

28.11.2020, 08:48
VIDEO / Ștefan Bănică a plâns minute în șir pe scena de la 'X Factor'! Ce concurentă l-a impresionat atât de tare
Ștefan Bănică a plâns minute în șir pe scena de la 'X Factor'! Ce concurentă l-a impresionat atât de tare

Sâmbătă seara, 27 noiembrie, show-ul ‘X Factor’ de la Antena 1 a fost plin de momente sensibile! A fost rândul fetelor din echipa lui Ștefan Bănică Jr. să se lupte pentru un loc în marea finală. 

Din cele 10 tinere din Bootcamp au rămas doar trei, însă lupta a fost acerbă. Nu doar concurentele au avut emoții și au lăcrimat, ci și jurații.

Ștefan Bănică Jr. a plâns minute în șir pe scena de la ‘X Factor’ la interpretarea unei concurente cu probleme de vedere și cu o voce angelică.

Ștefan Bănică a plâns când a cântat Andrada Precup

Este vorba despre Andrada Precup, în vârstă de 16 ani. Concurenta a reușit să smulgă ropote de aplauze de la public, dar și lacrimi, mai ales din partea lui Ștefan Bănică Jr.

Andrada Precup de la ‘X Factor’ a interpretat piesa ‘Lie, ciocârlie’. Când a auzit-o cântând, Ștefan Bănică Jr. nu și-a mai putut stăpâni lacrimile și a mărturisit că a fost fascinat de vocea tinerei. În plus, el a mers pe scenă și a luat-o în brațe pe tânără.

Ștefan Bănică nu și-a putut stăpâni lacrimile

‘Mi se întâmplă rar ca cineva să mă facă să mă emoționez atât de tare. Este o capacitate rară să transmiți așa ceva, dincolo de concurs. Ești mare. Dumnezeu ți-a luat pe o parte și ți-a dat pe altă parte’, a precizat Ștefan.

Nici ceilalți jurați nu s-au putut abține și au lăcrimat. Florin Ristei a exclamat că Andrada trebuie să câștige competiția anul acesta.

“Eu cred că tu trebuie să câștigi X Factor anul ăsta”, a spus Ristei.

“Să îți spun că ai cântat perfect este prea puțin. Nu știu ce să zic, m-ai lăsat fără cuvinte efectiv”, a adăugat și Delia.

Ștefan Bănică Jr. merge mai departe în etapa următoare cu trei concurente: Ioana Ardelean, Andrada Precup și Alexandra Sîrghi.

citește și...