VIDEO / Juratul ”X Factor” Ștefan Bănică, despre experiența de a urca pe scenă alături de fiul său

26.09.2020, 09:33
VIDEO / Juratul ”X Factor” Ștefan Bănică, despre experiența de a urca pe scenă alături de fiul său
Juratul ”X Factor” Ștefan Bănică, despre experiența de a urca pe scenă alături de fiul său

Impresionat de apariția pe scena ”X Factor”, vineri seara, a unui cuplu format din mamă și fiică, Ștefan Bănică nu a putut să nu facă o comparație cu el și fiul său.

 

”Pot să îți spun, ca părinte și copil care a cântat alături de tatăl, dar și de fiul lui, că senzația protectoare pe care tu o ai față de fiica ta nu te ajută întotdeauna. Taică-miu nu a avut chestia asta și îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că m-a ajutat enorm! Pe scenă nu mai e copilul, ci partenerul meu!

Lucrul acesta am vrut să îl simt și eu vizavi de fiul meu anul trecut, într-un concert la Sala Palatului și, cu tot instinctul patern, l-am lăsat să se descurce și sunt mândru de ceea ce a făcut”, a spus Ștefan Bănică despre experiența trăită alături de fiul său cel mare, Radu Ștefan, pe scenă.

Comentariul lui Ștefan Bănică Junior a venit după prestația Otiliei și a Adelinei Gogu pe scena ”X Factor”. Cele două sunt mamă și fiicăț, însă mai departe în competiție a mers doar mama.

 

”X factor” a ajuns la al nouălea sezon

O noutate a celui de-al nouălea sezon ”X Factor”, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, pe care atât concurenții, cât și jurații au aflat-o încă din primul episod a fost împărțirea grupelor! Astfel, dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, anul acesta, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice. Așadar, în sezonul 9 ”X Factor”, Loredana Groza va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago. Totodată, în timp ce jurații vor căuta factorul X în cel de-al nouălea sezon, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu.

citește și...