VIDEO / Carmen Trandafir, amintiri dureroase despre Mihaela Runceanu. ”Nu a mai ajuns la școală, a ajuns, în schimb, vestea șocantă”

05.05.2021, 17:19
VIDEO / Carmen Trandafir, amintiri dureroase despre Mihaela Runceanu. ”Nu a mai ajuns la școală, a ajuns, în schimb, vestea șocantă”
Carmen Trandafir, amintiri dureroase despre Mihaela Runceanu. ”Nu a mai ajuns la școală, a ajuns, în schimb, vestea șocantă”

Mihaela Runceanu, una dintre cele mai îndrăgite și apreciate artiste din România, ar fi împlinit 66 de ani anul acesta. Carmen Trandafir și-a amintit de cea care i-a fost profesoară.

Mihaela Runceanu avea doar 34 de ani în data de 1 noiembrie 1989, când a fost ucisă de un bărbat, Daniel Cosmin Ştefănescu, pe care îl găzduise în propriul apartament din Dristor. Anul acesta, pe 4 mai, s-au împlinit 66 de ani de la nașterea celebrei artiste.

Daniel Cosmin Ştefănescu a ucis-o prin strangulare pe Mihaela Runceanu, în timp ce aceasta dormea. Scopul crimei a fost jaful. Daniel Cosmin Ştefănescu a primit o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în anul 2004. Ulterior a mai fost la închisoare pentru 16 luni, iar după ce a fost eliberat a plecat în Anglia, unde s-a și stabilit și unde s-a angajat la un depozit.

Carmen Trandafir, amintiri dureroase despre Mihaela Runceanu.  ”Eram doar un alai cernit în urma ei”

În ziua în care Mihaela Runceanu și-ar fi aniversat ziua de naștere, cântăreața Carmen Trandafir, care a avut-o mentor pe regretata artistă, a transmis un mesaj pe contul său de socializare.

“Pentru voi, muguri noi”, un cântec pe care nu îl mai pot asculta din acea zi terifiantă în care am condus-o pe ultimul drum printre zecile de mii de oameni ieșiți pe străzile din Buzău, orașul său natal. Cu doar câteva zile înainte, noi, elevii, ne adunasem în curtea Școlii Populare de Artă, îmbrăcați în cele mai frumoase haine de scenă (le alesese chiar ea pentru noi) la ultima repetiție pentru recitalul clasei”, a scris Carmen Trandafir în mediul online.

”Era 1 noiembrie. Ziua în care Mihaela nu a mai ajuns la școală, a ajuns, în schimb, vestea șocantă. Hainele strălucitoare au fost înlocuite cu haine negre. Pe 4 noiembrie, în locul recitalului pe scenă, eram doar un alai cernit în urma ei…și acel cântec răsuna la infinit în difuzoare. Știu că e tristă postarea..dar așa a fost și este pierderea bruscă și neașteptată a profesoarei, a omului, a mamei noastre, a fiicei iubite, a ARTISTEI MIHAELA RUNCEANU.  4 MAI este ziua în care s-a născut”, a adăugat aceasta.

citește și...