Mărturii cutremurătoare ale fiicei celui care a ucis-o pe Mihaela Runceanu! Ce s-a ales de asasin la 30 de ani de la tragedie

04.11.2019, 14:10

Pe 1 noiembrie 2019 s-au împlinit 30 de ani de când Mihaela Runceanu a fost ucisă. Una dintre cele mai îndrăgite soliste din anii ’80 a fost omorâtă cu sânge rece de un tânăr în vârstă de 21 de ani la vremea aceea.

Mărturii cutremurătoare ale fiicei celui care a ucis-o pe Mihaela Runceanu!

Mihaela Runceanu a fost ucisă și stropită de benzină de Daniel Cosmin Ștefănescu, care a fost găsit vinovat pentru crimă și condamnat la 25 de ani de închisoare. El a ieșit din închisoare după 17 ani. La vremea respectivă, criminalul avea o fetiță de doar câteva luni. Minora a aflat că tatăl ei a ucis o persoană când avea șapte ani.

‘Aveam șapte ani când am aflat că tatăl meu e criminalul Mihaelei Runceanu. Atunci n-am înțeles mare lucru, eram mică. Dar nici n-am povestit cuiva despre asta, mi se părea totuși grav. Mi s-a părut un tip liniștit, care nu bea alcool și vorbește frumos. A fost și la ziua mea cu câțiva ani în urmă. A băut o cola și atât. Am păstrat o vreme legătura, dar acum e plecat în Anglia și nu am mai dat de el. Poate o să mai vină, poate o să vrea să-și cunoască nepoții’, declara fiica lui Daniel Cosmin Ștefănescu, în urmă cu doi ani, pentru Libertatea.

Când a ieșit din spatele gratiilor, în 2006, Daniel Cosmin Ștefănescu a mers să își vadă fiica, însă aceasta nu l-a recunoscut.

„Mi s-a părut un tip liniștit, care nu bea alcool și vorbește frumos. A fost și la ziua mea cu câțiva ani în urmă. A băut o cola și atât. Am păstrat o vreme legătura, dar acum e plecat în Anglia și nu am mai dat de el. Poate o să mai vină, poate o să vrea să-și cunoască nepoții”, spunea tânăra, în 2017.

Ce s-a ales de asasin la 30 de ani de la tragedie! Bărbatul este plecat din țară și se zvonește că și-a refăcut viața în Marea Britanie.

‘Mi-e bine. Am plecat în Anglia. Lucrez la un depozit, în apropiere de Londra. Nu vreau să mai ştiu nimic despre România. Orice este posibil dacă vrei cu adevărat. Motivaţia o găsim în noi dacă o căutăm adânc’, mărturisea el în urmă cu câțiva ani.

Daniel Cosmin Ștefănescu a susținut tot timpul că nu el a omorât-o pe Mihaela Runceanu.

‘Mi-a spus că nu el e criminalul, că e altcineva, dar nu poate să îmi spună cine’, spunea, în 2011, judecătorul Turianu, cel care l-a condamnat pe Ştefănescu la închisoare.