Valentina Pelinel dă detalii din mariajul cu Cristi Borcea. ”Avem timp și pentru noi”

29.09.2022, 17:36
Valentina Pelinel dă detalii din mariajul cu Cristi Borcea. ”Avem timp și pentru noi”
Valentina Pelinel dă detalii din mariajul cu Cristi Borcea

Fostul model Valentina Pelinel, în vârstă de 41 de ani, a dat detalii despre mariajul pe care îl are cu omul de afaceri Cristi Borcea, în vârstă de 52 de ani, împreună cu care are trei copii – Milan, Indira și Rania. ”Avem timp și pentru noi, și pentru copii”, a declarat Valentina Pelinel la postul de televiziune Antena Stars.

Valentina Pelinel a făcut declarații despre căsnicia sa cu Cristi Borcea, dar și despre copiii lor la postul de televiziune Antena Stars.

Blonda a explicat că deși are un program foarte încărcat, are timp să se ocupe ș de ea, și de copii, dar și să petreacă alături de partenerul ei de viață.

Valentina Pelinel dă detalii din mariajul cu Cristi Borcea. ”Îmi place să-mi acord timp pentru sport, pentru soțul meu, în primul rând, să avem timpul nostru împreună și pentru copii”

„Avem ajutoare (n.r pentru copii), dar e logistică, organizare. Avem timp și pentru noi, și pentru copii. Mie nu îmi place să mă las pe mine, în niciun caz, îmi place să-mi acord timp pentru sport, pentru soțul meu, în primul rând, să avem timpul nostru împreună și pentru copii, să pot să merg și la sală, la un tratament. Adică niciodată nu m-am lăsat pe mine deoparte pentru că dacă eu sunt bine, și în familie e bine, și copiii sunt bine și mă simt fericită”, a explicat Valentina Pelinel, citată de spynews.ro.


„Am reușit să mergem și în două vacanțe (n.r. vara aceasta) doar noi doi, pentru că restul verii l-am petrecut cu aproape toți copiii noștri, care sunt mulți, pentru că ne-a vizitat fratele din America”, a mai spus partenera de viață a lui Cristi Borcea.

Valentina Pelinel este căsătorită cu Cristi Borcea din 2018

În data de 12 septembrie 2018, Valentina Pelinel s-a cununat civil cu omul de afaceri Cristi Borcea. Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună un copil, Milan, care a venit pe lume în anul 2016. În data de 1 martie 2019, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au devenit din nou părinți de gemene, Indira Maria și Rania Maria. În data de 30 septembrie 2018, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au făcut nunta în Ungaria.Nașii cuplului au fost Irina Nicolae și Marius Vizer.

Omul de afaceri Cristi Borcea are, în total, nouă copii. Alina Vidican, cea de-a doua soție, are doi copii cu omul de afaceri Cristi Borcea: Alexandru și Gloria. Din căsnicia Mihaelei Borcea cu Cristi Borcea au rezultat trei copii, Patrick și gemenii Antonia Melissa și Mihai Angelo. De asemenea, fostul acționar de la clubul Dinamo mai are un copil dintr-o relație cu o avocată. Valentina Pelinel a mai fost căsătorită cu Cristian Boureanu.
citește și...