Caz halucinant povestit de un medic. Un român a băut o ladă de bere ca să elimine vaccinul din organism

28.10.2021, 11:34
Caz halucinant povestit de un medic. Un român a băut o ladă de bere ca să elimine vaccinul din organism
Caz halucinant povestit de un medic. Un român a băut o ladă de bere ca să elimine vaccinul din organism

Un medic stabilit în Suedia a povestit despre un gest incredibil făcut de un pacient român care s-a vaccinat împotriva coronavirusului. Acesta a băut o ladă de bere în încercarea de a elimina serul din organism. ”Mi-a spus că după vaccin s-a dus acasă și a băut o ladă de bere ca să dea vaccinul afară! Și că după aia s-a simțit amețit din cauza drăciei ăleia”, a povestit medicul.

Un român a băut o ladă cu bere ca să „dea afară” vaccinul anticoronavirus, a povestit Laura Ghibu, medic român stabilit în Suedia.

Ulterior, pacientul s-a simţit ameţit, dar nu l-a crezut pe medic că nu din cauza vaccinului împotriva COVID-19, ci a alcoolului.

Un român a băut o ladă de bere ca să elimine vaccinul din organism. ”Trebuia să plece într-o delegație în străinătate și nu voia să-i bage ăia bețe în nas și să-i slăbească creierul”

Azi am vorbit cu un pacient care era foarte împotriva vaccinului. Știa pe de rost tot punctajul: control, moarte, experiment, virusul nu există, știți voi. Azi mi-a spus că s-a vaccinat fiindcă trebuia să plece într-o delegație în străinătate și nu voia să-i bage ăia bețe în nas și să-i slăbească creierul. Apoi mi-a spus că după vaccin s-a dus acasă și a băut o ladă de bere ca să dea vaccinul afară! Și că după aia s-a simțit amețit din cauza drăciei ăleia. Am încercat să-i explic că vaccinul nu poate fi dat afară cu bere și că amețeala depinde cu cea mai mare probabilitate de cantitatea de alcool pe care o avea în sânge. Nu m-a crezut”, a scris dr. Laura Ghibu pe Facebook.

O altă pacientă a spus că are o amuletă specială care depistează cortonavirusul

Laura Ghibu a povestit, la Digi 24, și despre o altă pacientă care a spus că are o amuletă specială care depistează coronavirusul.

„Doamna, foarte senină, mi-a spus că: Nu sunt infectată și n-am nicio șansă să mă infectez, deoarece am la mine un pendul. A scos din buzunar acel pendul și, mișcându-l așa, lejer, mi-a spus: Vedeți? Pendulul vine spre mine, asta înseamnă că sunt curată, nu sunt infectată. Iar când mă întâlnesc cu cineva, scot pendulul, iar dacă acel pendul face o anumită mișcare îmi dau seama că este infectat și mă păzesc, deci cu mine puteți să fiți în siguranță”, a declarat medicul Laura Ghibu.

citește și...