Un pacient infectat cu coronavirus, găsit mort pe marginea unui drum după ce a fugit din spital

28.10.2021, 11:11
Un pacient infectat cu coronavirus, găsit mort pe marginea unui drum după ce a fugit din spital
Un pacient infectat cu coronavirus, găsit mort pe marginea unui drum după ce a fugit din spital

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, diagnosticat cu COVID-19 şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, a fugit din unitatea medicală. Ulterior, acesta a fost găsit mort pe marginea unui drum, la câțiva kilometri de zona în care locuia. Acesta a fost descoperit de un trecător, care a anunțat autoritățile.

Incident teribil în Vaslui, unde un bărbat infectat cu COVID-19 a fugit din spital, iar ulterior a fost găsit mort pe marginea unui drum.

Bărbatul în vârstă de 64 de ani a fost observat de un trecător care a anunţat că în zonă se află o persoană posibil decedată.

Un pacient infectat cu coronavirus, găsit mort pe marginea unui drum după ce a fugit din spital. A fost întocmit dosar pentru ucidere din culpă

“Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din localitatea Micleşti, a fost găsit pe marginea drumului de un trecător. Echipajul medical care a intervenit la faţa locului a constatat decesul bărbatului. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Manoliu.

Din primele cercetări, în cazul bărbatului nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni.

citește și...