Un fost maior american și soția lui, acuzați că au furnizat informații Rusiei despre sănătatea militarilor SUA. “Îi folosesc pe ucraineni ca un mijloc de a exprima propria lor ură față de Rusia”

29.09.2022, 21:34

Primul ofițer transsexual al armatei americane și soția sa, medic la Johns Hopkins, au fost puși sub acuzare pentru că au încercat să transmită guvernului rus dosarele medicale ale unor ofițeri militari de rang înalt și ale familiilor acestora. “Modul în care văd eu ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este că Statele Unite îi folosesc pe ucraineni ca un mijloc de a exprima propria lor ură față de Rusia”, i-ar fi spus acesta agentului sub acoperire al FBI.

Maiorul Jamie Lee Henry, în vârstă de 39 de ani, și Dr. Anna Gabrielian, în vârstă de 36 de ani, au fost acuzați că s-au folosit de autorizația lor de securitate secretă de la Fort Bragg din Carolina de Nord pentru a fura dosarele din spitalul bazei, potrivit Departamentului de Justiție.

Fort Bragg se numără printre cele mai populate instalații militare din lume, găzduind aproximativ 52.000 de soldați activi. Baza găzduiește Forțele Delta Force și Forțele pentru Operațiuni Speciale ale armatei americane, potrivit Reuters.

Cei doi au încerat “să obțină informații despre condițiile medicale ale persoanelor asociate cu guvernul și armata SUA”

În rechizitoriu se susține că complotul a început după ce președintele rus Vladimir Putin a invadat Ucraina.

Procurorii au declarat că cei doi au vrut să încerce să ajute guvernul rus prin furnizarea de date care să ajute regimul Putin “să obțină informații despre condițiile medicale ale persoanelor asociate cu guvernul și armata SUA”.

“Statele Unite îi folosesc pe ucraineni ca un mijloc de a exprima propria lor ură față de Rusia”

Cei doi s-au întâlnit cu o persoană despre care credeau că este un oficial rus, dar care, de fapt, era de fapt un agent sub acoperire al FBI, se arată în rechizitoriu.

La un hotel din Baltimore, pe 17 august, Gabrielian i-a spus agentului sub acoperire “că era motivată de patriotismul față de Rusia pentru a oferi orice asistență pe care o putea oferi Rusiei, chiar dacă asta însemna să fie concediată sau să meargă la închisoare”, se arată în rechizitoriu.

În cadrul întâlnirii, ea s-a oferit voluntar să îl introducă pe soțul ei în schemă, spunând că acesta deținea informații despre antrenamentele militare anterioare pe care Statele Unite le-au oferit Ucrainei, printre altele.

În cadrul unei alte întâlniri, mai târziu în aceeași zi, Henry i-a spus agentului sub acoperire că și el s-a angajat în favoarea Rusiei și a susținut că a avut chiar în vedere să se înroleze voluntar în armata rusă.

“Modul în care văd eu ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este că Statele Unite îi folosesc pe ucraineni ca un mijloc de a exprima propria lor ură față de Rusia”, i-ar fi spus acesta agentului.

La rândul său, agentul i-a îndemnat să citească o carte intitulată “Inside the Aquarium: The Making of a Top Soviet Spy”, spunându-le celor doi că îi va ajuta să înțeleagă ceea ce urmau să facă.

“Este vorba de mentalitatea de a sacrifica totul… și de loialitatea din tine din prima zi”, a spus agentul. “Nu este ceva de la care ai plecat”.

Se pare că Henry a avut unele rețineri în legătură cu furnizarea de date medicale, spunând că ar încălca Legea privind portabilitatea și responsabilitatea în domeniul asigurărilor de sănătate (HIPAA), se arată în rechizitoriu, dar soția sa nu a avut nicio ezitare.

Într-o întâlnire ulterioară din 24 august, aceasta i-a spus agentului sub acoperire că soțul ei este un “laș” care se îngrijorează de încălcarea HIPAA, dar că ea a încălcat legea “tot timpul” și că va avea grijă ca ei să poată oferi Rusiei acces la dosarele medicale ale pacienților din Fort Bragg.

Până la sfârșitul lunii, ea a predat informații despre actuali și foști oficiali militari și despre soțiile acestora, se arată în document.

 

citește și...