Tora Vasilescu, la 70 de ani. ”N-aș vrea să apelez la operațiile astea estetice”

22.03.2021, 16:08
Tora Vasilescu, la 70 de ani. ”N-aș vrea să apelez la operațiile astea estetice”
Tora Vasilescu, la 70 de ani. ”N-aș vrea să apelez la operațiile astea estetice”

Actrița Tora Vasilescu a făcut declarații despre viața sa la 70 de ani.

Tora Vasilescu, una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe din țara noastră, împlinește 70 de ani în data de 22 martie și se laudă cu o carieră de peste 45 de ani.

Întrebată, în cadrul unui interviu pentru click.ro, ce își dorește de ziua sa de naștere, Tora Vasilescu a răspuns: ”Of, îmi doresc ca toată lumea, sănătate, să pot afla încă multe lucruri despre lume, de ce este, de ce am venit, de ce plecăm, încă mai avem de experimentat. Cineva glumind, la un joc de societate, mi-a spus că sunt un spirit bătrân. Și nu cred că mă mai întorc vreodată…”.

Tora Vasilescu: ”Am și eu nemulțumirile mele”

Tora Vasilescu a fost dintotdeauna o femeie extrem de frumoasă. Cu toate acestea, artista mărturisește că are nemulțumirile sale, însă nu ar vrea sub nicio formă să apeleze la intervențiile estetice.

”Of, Doamne. Să știți că am și eu nemulțumirile mele, că fiecare. Dar n-aș vrea să apelez la operațiile astea estetice. Să intru în aura feței, se modifică totul. Mă uit cu tristețe la televizor, e o modă acum a tinerilor să-și implanteze grăsime în pomeți, care mai târziu cade spre gură, arată fetele umflate, aproape că trebuie să-și facă poză la buletin, că nu le mai recunoști. Și nimeni nu le spune. Domne, eu eram studentă când profesoara mea, Eugenia Popovici, actriță excepțională, cu instinct artistic excepțional, spunea “actrițele de la Teatrul Național” care au făcut operații estetice, niciuna nu a mai fost luată în film. Deci ecranul și mai ales televizorul, cât sunt de mari acum, amplifică toată fața asta umflată și neadevărată, parcă sunt mutanți. Dar nu are lumea curaj să le spună, poate ar fi un ajutor pentru că devin dependente de aceste operații estetice. Și din ce în ce mai rău arată. Doamne ferește, sunt atâtea bacterii cu care se pot infecta”, a declarat actrița.

Tora Vasilescu a vorbit și despre eventualitatea ca fanii să o vadă într-uin nou serial: ”Într-un serial ar fi mult prea greu să joc, n-aș mai avea puterea să joc, decât un rol episod mic. Un rolișor pentru care să se ia un rol de interpretare. O zi, două de filmare, este mult prea greu. Serialele sunt industrie, nu e glumă, se filmau și câte jumătate de an. Vă dați seama, “Războiul sexelor”, “Numai iubirea”, peste 100 și ceva de episoade fiecare. Uneori, mă uit la anumite seriale turcești și văd câte o actriță și văd cât e de bună, că îmi e milă că au intrat într-o poveste atât de copilărească”.

citește și...