Toni Grecu se afla în pavilionul care a luat foc la ‘Matei Balș’! A fost transferat de urgență. Care este starea lui de sănătate
Toni Grecu, fondatorul grupului „Divertis”, era internat la Institutul ‘Matei Balș’, după ce a fost infectat cu COVID-19 și avea nevoie de oxigen.
El se afla la spitalul Matei Balș, la etajul doi al pavilionului care a luat foc vineri dimineață, 29 ianuarie.
Toni Grecu, în vârstă de 61 de ani, era conectat la o butelie de oxigen și a fost transportat de urgență la Spitalul Sfântul Pantelimon’.
Toni Grecu era internat la ‘Matei Balș’
Din fericire, el s-a numărat printre supraviețuitorii incendiului de la ‘Matei Balș’ și este acum evaluat de medicii Spitalul Sfântul Pantelimon. Soția umoristului a făcut primele declarații despre starea lui de sănătate.
‘Nu știu care este exact starea lui. Știu doar că incendiul a avut loc la parter, iar Toni se afla într-un salon de la etajul doi’, a declarat Cristina Grecu, soția actorului, pentru Libertatea.
Femeia a mai precizat că pacienții internați în Pavilionul 5 de la ‘Matei Balș’ erau infectați cu COVID-19.
‘Toni era și el conectat la butelie de oxigen. Toți de aici aveau nevoie de oxigen’, a mai spus soția lui Toni Grecu, pentru sursa citată mai sus.
Ce spunea umoristul cu doar câteva zile în urmă
În urmă cu doar câteva zile, Toni Grecu preciza că nu ar trebui luat în derâdere virusul COVID-19.
‘Le-aş spune tuturor să nu ia în derâdere acest coronavirus. Are darul uneori de a ne întoarce viaţa pe dos. Aşa că, pe cât posibil, nu-i oferiţi această satisfacţie!’, spunea comediantul.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a dezvăluit că incendiul de la Matei Balș a fost unul violent. În urma tragediei și-au pierdut viața patru persoane.
‘Vin de la «Matei Balş», am văzut clădirea. Evident că a fost un incendiu violent. (…). Sunt două piste: o problemă punctuală, o greşeală individuală (…). Datoria noastră este să ne uităm la greşelile de sistem. Aştept să văd rapoartele de control care s-au făcut, am cerut toate aceste rapoarte din ultimele șase luni’, a transmis Ministrul Sănătăţii, scrie DIGI24.