Toni Grecu a fost infectat cu COVID-19! Cum se simte umoristul de la Divertis

21.01.2021, 11:43
Toni Grecu a fost infectat cu COVID-19! Cum se simte umoristul de la Divertis
Toni Grecu a fost infectat cu COVID-19! Cum se simte umoristul de la Divertis

Toni Grecu a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19, iar în aceste momente se află internat la Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș”, din Capitală. 

Unul dintre fondatorii grupului Divertis trece prin momente dificile. Bărbatul s-a infectat cu coronavirus și a fost dus la spital. Din fericire, starea de sănătate a acestuia s-a ameliorat, iar zilele următoare ar putea fi externat.

Toni Grecu, infectat cu COVID-19

‘Toni Grecu este la spitalul «Matei Balș». A fost diagnosticat cu COVID-19 și a fost internat în stare gravă după 4 zile de când a acuzat primele simptome ale bolii”, au transmis cadrele medicale pentru Gândul. 

În urmă cu ceva timp, el mărturisea că îi este dor de viața de dinainte, de toate momentele în care străzile erau pline de oameni, iar inima orașului bătea neîncetat.

‘Referitor la telemuncă. Eu plec in fiecare dimineaţa de acasă din reflex. Mă duc in parcare, iau maşina si mă duc la muncă. Partea proasta este ca eu nu sunt angajat nicaieri.

Mă plimb prin oraş, mă uit la clădirile de birouri care-s goale acuma si îmi imaginez ce frumos era când erau pline de viaţă, cu oameni frumos îmbrăcaţi, bărbaţii cu cravate şi femeile cu tocuri, intrând veseli dimineaţa si ieşind trişti seara. Nu mai ai tu o şuetă, un chiul, o glumă, o hărţuire, un teambuilding alcoolic la Sinaia din care să vii mort’, spunea Toni Grecu, potrivit mediafax.ro.

Ce spunea despre grupul Divertis

Grupul Divertis s-a bucurat de mare succes la public cu ani în urmă, show-urile lor fiind urmărite cu sufletul la gură de telespectatori.

‘Nu prea am timp să mă uit în spate, decât așa… din când, în când… E o întrebare la care pot să răspund 2 zile fără să mă opresc din vorbit, pentru că sunt multe lucruri despre care se poate discuta din acest punct de vedere. Pentru că au fost niște vremuri irepetabile, care ne-au adus multă satisfacție, multe bucurii.

E foarte greu să compar ce a fost în perioada respectivă cu ce se întâmplă acum, mai ales că trecem printr-o pandemie și o revoluție a vieții pe pământ. Perioada Divertis a fost foarte frumoasă, o perioadă în care eu, împreună cu ceilalți colegi din trupă, am realizat, practic, lucruri imposibil de repetat la nivel de grup’, a declarat Toni Grecu pentru cristinastanciulescu.ro.

citește și...