Theo Rose părăsește România? “Mă bate un gând”. Unde ar intenționa vedeta să își cumpere casă

11.03.2022, 12:43

Theo Rose dă România pe Dubai.  Artista ar intenționa să facă schimbări majore în viața ei.  Aceasta este hotărâtă să investească în imobiliare. Mai mult, vedeta a început, deja, să se informeze cu privire la achiziționarea unui apartament în Dubai.

Theo Rose este una dintre cele mai talentate și îndrăgite artiste de la noi din țară. Artista a devenit rapid populară după ce a avut o apariție spectaculoasă la „Bravo, ai stil!”. Ulterior, vedeta a urcat în trendingul YouTube-ului românesc.

Unul dintre visurile artistei este pe cale să se îndeplinească. În trecut, Theo Rose declara că strânge bani pentru că vrea să își îndeplinească cel mai mare vis. Vedeta spunea pe Instagram că își pune în rezervă mulți bani, pentru a-și cumpăra o casă, la care visează de mult timp.

Theo Rose, apartament în Dubai

Acum, vedeta a declarat că visul ei pe cale să se concretizeze și intenționează să își cumpere un apartament în Dubai. Solista spune că va apela un credit bancar.

“Mă bate un gând să îmi iau casă în Dubai. Nu neapărat casă, chiar și un apartament. (…) Am auzit că este foarte ușor să faci credit acolo și m-am informat despre asta. Momentan vreau să înțeleg mai multe despre acest lucru. (…) Dacă vreți să fim vecini, haideți în Dubai, unde-i viața ca în rai. (…)”, le-a povestit Theo Rose fanilor.

Vedeta strânge bani pentru a-și cumpăra o casă

Theo Rose declara anul trecut că face sacrificii și renunta să plece într-o vacanță pentru a strânge bani.

„Nu plec în nicio vacanță. Aș putea. Mi-ar plăcea … Nici nu am simțit cu adevărat, pentru că dacă aș fi simțit cu adevărat nevoia de o vacanță, probabil că mi-aș fi luat o vacanță. Am zis să strâng bani să-mi iau casa mea și asta fac acum”, spunea Theo Rose pe Story.