Pentru ce strânge bani Theo Rose. ”Stau în chirie. Nici mașină nu am, dar am carnet de cinci ani”

21.07.2021, 16:42
Pentru ce strânge bani Theo Rose. ”Stau în chirie. Nici mașină nu am, dar am carnet de cinci ani”
Pentru ce strânge bani Theo Rose. ”Stau în chirie. Nici mașină nu am, dar am carnet de cinci ani”

Cântăreața Theo Rose a făcut dezvăluiri din viața și cariera sa. Artista a mărtrisit că a început să strângă bani pentru a-și putea lua o casă. ”Stau în chirie. Nici mașină nu am, dar am carnet de cinci ani”, a spus ea într-un interviu. De asemenea, Theo Rose a făcut declarații și despre povestea de dragoste pe care o trăiește cu Alex, nepotul coregrafului de dansuri populare Nea Mărin.

Theo Rose este foarte fericită că s-au ridicat restricțiile impuse de pandemia de coronavirus și a început să aibă din nou concerte.

”Am avut o mulțime de concerte, evenimente, încerc să mă ocup și de proiectele solo, pentru că este nevoie să dau ceva materiale pe Youtube. Reușesc să fac față, mai pe vitamine, mai pe perfuzie, Dumnezeu e acolo. O perfuzie cu vitamine din când în când să știi că face bine. Adică mă duc pe picioarele mele și sunt foarte fericită când fac acest lucru”, a declarat Theo Rose pentru click.ro.


Pentru ce strânge bani Theo Rose. ”Vreau să investesc într-un loc al meu”

Theo Rose a mărturisit, pentru sursa citată, că a început să pună bani deoparte.

”Da, normal, pentru că îmi doresc și eu un loc al meu, casa mea, mașina mea. Stau în chirie, dar am și casa părinților de la țară, pot să mă duc oricând, dar vreau să investesc într-un loc al meu care să-mi asigure mie un confort al meu. Nici mașină nu am, dar am carnet de cinci ani. Are Alex două, una de serviciu, una personală. Iubitul umblă cu mașina de muncă și eu cu cealaltă, nu-l incurc și nu sunt pe interes”, a explicat cântăreața.

Theo Rose se iubește cu nepotul lui Nea Mărin

Theo Rose și nepotul lui Nea Mărin, Alex, formează un cuplu de mai bine de patru ani.

Întrebată dacă a fost cerută de soție, Theo Rose a răspuns: ”Alex e la muncă… da nici nu visez la chestia asta. Se întâmplă lucruri în viața mea, nu știu dacă asta m-ar face fericită acum. Suntem bine, viețile noastre personale, profesionale sunt OK, nu stau acum să-mi fac planuri, că n-am timp. Dacă o fi o perioadă în care să meargă așa și așa cu muzică, o să zic hai să mai facem și noi un eveniment”.

citește și...