Rudele lui Emi Pian, scandal înainte de înmormântarea interlopului. Ce condiție au pus pentru ca funeraliile să aibă loc duminică

08.08.2020, 15:57
Rudele lui Emi Pian, scandal înainte de înmormântarea interlopului. Ce condiție au pus pentru ca funeraliile să aibă loc duminică
Rudele lui Emi Pian, scandal înainte de înmormântarea interlopului. Ce condiție au pus pentru ca funeraliile să aibă loc duminică

Înmormântarea lui Emi Pian, liderul clanului Duduianu, urmează să aibă loc duminică, 9 august, însă ar putea fi amânată. Rudele lui Florin Mototolea, alias Emi Pian, au cerut autorităților ca tatăl acestuia, Nicolae Duduianu, să participe la funeraliile fiului său.

Emi Pian, șeful clanului Duduianu, în vârstă de 39 de ani, a fost ucis, în noaptea de luni spre marți, după ce a fost înjunghiat în urma unui conflict între clanurile rivale, în sectorul 6.

Conform Antena 3, oamenii legii nu ar fi aprobat cererea lui Nicolae Duduianu de a ieși din penitenciarul Jilava, în ziua de duminică, 9 august, pentru câteva ore. Drept urmare, înhumarea lui Emi Pian ar putea fi amânată până ce tatălui său i se va permite să iasă dinpușcărie, a precizat unchiul decedatului. Cu toate acestea, unele rude ale lui Emi Pian nu sunt de acord ca înmormântarea interlopului să fie amânată.

Cum se simte tatăl lui Emi Pian

Nicolae Duduianu a avut un șoc la aflarea veștii că fiul său a decedat! Nepotul lui a oferit detalii despre starea de sănătate a lui.

‘Pian Senior nu e bine deloc, este arestat, nu e cum trebuie. Va veni și tataie la înmormântare. Îi dă permisie, sigur. Nu se știe sigur când e înmormântarea’, a spus George Pian, într-un live de pe contul său de Youtube.

‘N-a pornit nici o belea de la nici un fel de barbut. Nu se juca barbut în casa aia, se juca poker. N-a fost vorba de nici o sumă de 300.000 euro. Toată beleaua a pornit de la o glumă. S-a făcut o glumă mai aiurea și asta a fost toată discuția’, a mai spus tânărul.

Emi Pian era cunoscut drept unul dintre cei mai periculoși interlopi din Capitală. El a murit la Spitalul Universitar, acolo unde a ajuns după ce a fost înjunghiat de un membru al clanului Rinu. Richard Gheorghe Emanuel, zis și Ciprian Napy l-ar fi înjunghiat în picior.

De ce a murit, de fapt, Emi Pian

Medicii legiști au concluzionat că Emi Pian a murit în urma unui infarct miocardic și nu prin plăgile înjunghiate, scrie Gândul.ro.

Cel care l-a înjunghiat pe Emi Pian, Ciprian Napy, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost externat din spital.

‘Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viaţă, a vrut să îmi cureţe viaţa! Nu l-am omorât eu.”, a declarat suspectul, în fața sediului Poliţiei Capitalei, potrivit observatornews.ro.

citește și...