Regretele lui Mihai Mitoșeru. ”Sunt singur pentru că am greșit față de soția mea”

10.02.2021, 10:36
Regretele lui Mihai Mitoșeru. ”Sunt singur pentru că am greșit față de soția mea”
Regretele lui Mihai Mitoșeru. ”Sunt singur pentru că am greșit față de soția mea”

Actorul și prezentatorul de televiziune Mihai Mitoșeru a vorbit despre regretele sale în ceea ce privește relația cu fosta sa soție.

Mihai Mitoșeru a format un cuplu cu Noemi Dragomir, însă căsnicia lor s-a destrămat în octiombrie 2019.

Mihai Mitoșeru a trecut în ultima perioadă de timp prin momente dificile după ce mama sa a avut probleme de sănătate, însă a fost susținut de fosta lui parteneră de viață. Regretă totuși că e singur, pentru că după Noemi nu a mai fost implicat într-o altă relație de lungă durată . „Sunt supărat pe mine că sunt singur. Și sunt singur pentru că eu am greșit față de soția mea. De doi ani de zile, ea mi-a zis că nu mai are încredere în mine. După 14 ani de zile, acum ea a fost lângă mine. Și-a anulat o cursă ca să fie lângă mine. A stat cu mine la operație, a dormit la mine două seri. Sunt singur pentru că am divorțat și că am greșit. Eu nu am lăsat doi ani de zile nici o femeie să se apropie de mine pentru că am sperat că Noemi își revine și mă iartă. Dar ea s-a schimbat. Mi-ar fi convenit acum să nu fiu singur. Tot timpul am avut impresia că ea a fost de vină că am divorțat. Și eu am fost cel care a greșit”, a declarat Mihai Mitoșeru la o emisiune de televiziune, potrivit click.ro.

Mihai Mitoșeru, noi detalii despre starea de sănătate a mamei sale

Mihai Mitoșeru a vorbit și despre operația pe creier pe care mama sa, actrița Camelia Mitoșeru, a suferit-o în data de 3 februarie. „Acum două luni de zile vorbeam cu ea normal la telefon și, la un moment dat, nu putea să mai scoată nici un cuvânt. Am intrat în panică, am zis că face un AVC. Ne-am dus la Urgență imediat, și ne-au zis că nu e AVC și că e o tumoră. Ne-au zis că trebuie operată urgent, altfel nu va mai putea să vorbească sau că va paraliza”, a explicat el.

„Intervenția a durat șase ore și nu a avut nevoie de sânge. Au început la șase după amiaza și la 12 noaptea au terminat. Dimineața, mama m-a sunat, vorbea normal. După două zile, acum din cauza vârstei, a stresului, de frică, toate astea au făcut să-i crească tensiunea și s-au spart vasele de sânge. Iar nu mai putea să vorbească. Vasele se resorb în timp. Cei de acolo au dus-o la Terapie Intensivă s-o țină sub observație. Două zile a vorbit prost, azi însă CT-ul a ieșit mai bine și au mutat-o pe secție de la Terapie Intensivă. Este perfect conștientă și înțelege tot. Eu sunt foarte optimist. Am stat două luni de zile cu mama non stop. Mergeam zilnic cu ea la analize. Înainte nu stăteam prea mult cu ea. Eu am plătit toate analizele și operația”, a adăugat el.

Actorul este decis să-i facă o bucurie mamei sale după ce aceasta se va recupera, și anume să-i dăruiască un nepot: ”După ce se recuperează, durează cam trei luni, vreau să-i fac un nepoțel. Cu prima fată cu care voi fi, o să-i fac un copil. Nu prea mai am ce să aștept”.

citește și...