Reacții neașteptate la sosirea lui Augustin Viziru la ”Ferma”. ”Vine unul cu burta plină…”

21.10.2020, 09:24
Reacții neașteptate la sosirea lui Augustin Viziru la ”Ferma”. ”Vine unul cu burta plină...”
Reacții neașteptate la sosirea lui Augustin Viziru la ”Ferma”. ”Vine unul cu burta plină...”

Sosirea lui Augustin Viziru la show-ul ”Ferma”, de la Pro TV, a stârnit tot felul de reacții din partea celorlați concurenți.

După eliminarea Andei Adam și a lui Bogdan Stoica de la ”Ferma”, situația părea să se fi calmat, dar venirea lui Augustin Viziru a schimbat tot.

O parte dintre fermieri s-a bucurat de noul sosit, însă au existat și unii mai sceptici, care nu au privit cu ochi buni această apariție. Dacă Gabriel Toader și George Burcea au fost rezervați în a-și exprima părerea, Elena Chiriac a fost categorică și a afirmat că ea nu știe cine este Augustin Viziru.

”Nici n-a apucat bine să deschidă gura Augustin și toată lumea era: ”Wow, extraordinar de mișto, ce mișto că ai venit, ce tare, ce mă bucur”. Eu zic să mai vină unul și în finală. Eu muncesc să ajung până în finală și mai vine încă unul. Fascinant, minunat, hai să aplaudăm. Adicpă, stai puțin, că mi-am rupt spatele, mâinile, umerii pentru ferma asta și vine unul cu burta plină, nu-mi sună așa bine”, a spus Elena Chiriac.

”Mie nu-mi plac chestiile astea, ce tare, ce mișto. E un om care a venit aici privilegiat, noi am muncit. Nu săriți în sus din prima să vă bucurați. Mie nu-mi place chestia asta”, a mai spus concurenta de la ”Ferma”.

”Lăsați-o un pic mai moale. Poate acum cinci ani când ați fost voi la televizor era mișto. Acuma poate nu mai e. Hai să vedem și noi, hai să așteptăm, să vedem despre ce e vorba. Nu am auzit niciodată de el, nu știu cine e. La fgel ca și cu Andreea Antonescu, a trebuit să întreb pe cineva pentru că nu știam cine e. Am auzit că e actor. Trebuie să mă mai informez un pic pentru că sunt un pic pe dinafară. Dar, sincer, mă bucur că sunt pe dinafară și că nu știam cine e”, a încheiat Elena Chiriac.

Augustin Viziru a fost desemnat fermier șef

George Piștereanu și Augustin Viziru s-au luptat pentru poziția de fermier șef, cei doi fiind nevoiți să taie cu fierăstrăul un lemn pe care era așezat adversarul. Augustin Viziru s-a dovedit a fi mai agil și a reușit să câștige proba.

În calitatea de fermier șef, Augustin Viziru a fost nevoit să nominalizeze pe cei doi servitori ai săptămânii. Chiar dacă nu a avut timp să îi cunoască prea bine pe concurenții din Fermă, a înțeles repede că ceilalți nu îl au la suflet pe Gabriel Toader și l-a pus servitor. Alături de el a mai fost propus George Burcea.

citește și...