Reacția lui Andrei Dascălu după ce a pierdut în fața lui Zanni, în finala Survivor România
Andrei Dascălu și Zanni au fost concurenții care s-au duelat în marea finală Survivor România 2012, sâmbătă seară, 10 iulie.
Marius Crăciun a fost eliminat prin votul publicului, iar lupta s-a dat între ceilalți doi finaliști. În cele din urmă, Andrei Dascălu a fost învins de Zanni, cel care a reușit să câștige cei 50.000 de euro. După ce a aflat că a pierdut, Războinicul a oferit și primele declarații și i-a transmis un mesaj lui Zannidache.
Andrei Dascălu a fost învins de Zanni în finala Survivor România
Andrei Dascălu a ținut să-l felicite pe Zanni, mărturisind că cei doi au multe lucruri în comun. Sportivul a mărturisit că nu avea nicio șansă în fața adversarului său.
„E cea mai mare realizare de-a mea de până acum. Eram cumva conștient că nu am șanse în fața lui Zanni, un războinic în fața unui faimos nu prea are șanse. Sunt mândru, mă simt împlinit că am ajuns până aici. Plec împlinit acasă, poate am fost un exemplu pentru oamenii de acasă, în special pentru copii. Crește inima în mine, am făcut multă lume fericită. Îl felicit pe Zanni, să-ți cumperi apartament.
Când am aflat că Zanni va participa la Survivor, m-am bucur că voi concura cu el. Eu îi știam melodiile, îi știam povestea. Îl apreciez pentru că a trecut prin multe, nu a avut o viață ușoară, îl înțeleg.
Nici viața mea n-a fost cine știe ce, am trecut și eu prin multe. Are tot respectul meu, merită acest trofeu, deja e clar că viața lui se va schimba în bine”, a declarat Andrei Dascălu după ce Zanni a câștigat trofeul Survivor România.