Răzvan Fodor va prezenta noul sezon al emisiunii ‘Burlacul’! Ce a declarat câștigătorul ‘Asia Express’
Emisiunea ‘Burlacul’ revine la Antena 1 cu sezonul șase, asta după ce show-ul a avut un real succes cu sezoanele anterioare. Primul sezon al emisiunii a fost difuzat în 2010, iar burlacul a fost Cătălin Botezatu. Violeta, cea pe care el a ales-o în cadrul show-ului, nu a rămas cu acesta.
‘Colaborarea mea cu Cătălin s-a stins odată cu interesul meu pierdut față de prezentări și pentru că îmi doream și îmi doresc în continuare altceva. Cred cu tărie, și fără să fiu modestă, că pot și sunt capabilă de mai mult. Pentru mine, Cătălin este demult un capitol încheiat.
A jucat, totuși, un rol important în viată mea, dar cum a început așa s-a și încheiat. Îl apreciez în continuare și îi doresc din suflet să fie sănătos și fericit’, spunea tânăra.
Cătălin Botezatu nu a rămas cu tânăra pe care a ales-o
De asemenea, show-ul vine și cu unele schimbări majore! Răzvan Fodor va fi cel care va prezenta noul sezon al emisiunii de la Antena 1. Câștigătorul Asia Express, sezonul 3, a acceptat destul de rapid rolul de prezentator al show-ului.