Raed Arafat: ”Mai rău decât să ai și SARS-CoV-2 și virusul gripal nu există”

10.11.2020, 09:04
Raed Arafat: ”Mai rău decât să ai și SARS-CoV-2 și virusul gripal nu există”
Raed Arafat: ”Mai rău decât să ai și SARS-CoV-2 și virusul gripal nu există”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit despre importanța vaccinării antigripale.

Raed Arafat atenționează că infectarea simultană cu virusul gripal sezonier și cu SARS-CoV-2 poate fi fatală persoanelor vulnerabile.

“Suntem în perioada în care avem gripă sezonieră și COVID-19. Vaccinarea antigripală este extrem de importantă. Mai vin niște doze în luna noiembrie, asta știu sigur, adică câteva sute de mii, dar vaccinarea antigripală previne, mai ales la persoanele vulnerabile, îmbolnăvirea simultană cu cei doi viruși.Mai rău decât să ai și SARS-CoV-2 și virusul gripal nu există, mai ales pentru o persoană vulnerabilă cu comorbidități. Deci, vaccinarea este foarte importantă”, a declarat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Antena 3.

306.991 de infectări pe teritoriul României

Numărul cazurilor de coronavirus din țara noastră a scăzut. Luni, 9 noiembrie 2020, au fost raportate 3.240 de noi infectări în ultimele 24 de ore. Bilanțul a ajuns la 306.991. În ultima zi s-au înregistrat alte 130 de decese, iar 1.076 de pacienți sunt internați la terapie intensivă.

Până astăzi, au decedat 8.009 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.688. Dintre acestea, 1.076 sunt internate la ATI, notează Hotnews.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.488.090 de teste pentru coronavirus. Dintre acestea, 11.445 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.286 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.159 la cerere. Pe teritoriul României, 41.024 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 24.762 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 72.980 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane. De la debutul pandemiei, 206.793 de pacienți au fost declarați vindecați.

citește și...