Raed Arafat: ”Dacă vom continua așa, vom depăși 1.000 de cazuri pe zi”

19.07.2020, 08:51
Raed Arafat: ”Dacă vom continua așa, vom depăși 1.000 de cazuri pe zi”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a vorbit despre creșterea numărului de infectări cu coronavirus.

Vineri seară, la Digi 24, Raed Arafat a afirmat că ar trebui impuse măsuri mai dure pentru ca numărul de cazuri de coronavirus din țara noastră să scadă.

„Spitalele care primesc pacienți infectați cu COVID-19 nu mai au loc de Terapie Intensivă. ”Matei Balș”, ”Marius Nasta”, ”Ana Aslan” sunt la capacitate maximă. Dacă apare un caz, îl vom muta în afara Bucureștiului. Și spitalul din Ploiești este ocupat la capacitate maximă. Soluția este să creăm paturi de ATI, să aducem ventilatoare. Avem stocuri și pentru că a apărut această problemă trebuie să apelăm la această soluție. Dar avem nevoie de personal.

Dacă vom continua așa, vom depăși 1.000 de cazuri pe zi. Dacă vrem să scădem la 100 de cazuri pe zi, trebuie impuse măsuri foarte dure. Singura soluție ar fi revenirea la starea de urgență”, a spus șeful Departtamentului pentru Situații de Urgență, potrivit protv.ro.

 

889 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus

Sâmbătă, 18 iulie 2020, au fost raportate 889 de noi cazuri de coronavirus pe teritoriul țării noastre în ultimele 24 de ore.

Alte 889 de noi îmbolnăviri cu COVID-19 au fost raportate sâmbătă în România, bilanțul ajungând la 36.691.

Dintre persoanele confirmate pozitiv cu noul coronavirus, 24.865 au fost externate, dintre care 22.488 de pacienți vindecați și 2.377 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 913 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 280 de pacienți.

Până sâmbătă, 2.009 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Nelu Tătaru: ”Nu este cazul stării de urgență”

Ministrul Sănătăţii a respins ipoteza reinstituirii stării de urgenţă, ca urmare a creşterii numărului de îmbolnăviri cu coronavirus pe teritoriul țării noastre.

“Nu este cazul stării de urgenţă. Noi avem focare răzleţe în anumite judeţe, dacă e să mă refer la Argeş, Braşov, Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti, în acest moment, dar sunt focare care, o dată cu ieşirea acestei legi, care a fost promulgată de preşedintele României, apariţia în Monitorul Oficial, să le putem gestiona prin aceste mecanisme tip carantină, izolare la spital sau la domiciliu, care ne-ar da pârghiile necesare să putem stabiliza în decurs de două săptămâni această creştere”, a declarat Nelu Tătaru.

citește și...