Polina Kovaleva, fiica vitregă a ministrului rus de Externe, riscă să facă închisoare. Ce a scris tânăra pe Instagram

24.03.2022, 20:00

Cea mai recentă rundă de sancțiuni a Marii Britanii împotriva Rusiei a depășit simpla pedeapsă financiară, difuzând un pic din ”rufele murdare” ale ministrului rus de Externe Serghei Lavrov în acest proces. Maria Pevcikh, șefa anchetelor de la Fundația Anticorupție a liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, a cerut arestarea lui Kovaleva în urmă cu două săptămâni.

Guvernul britanic a anunţat joi o nouă serie de sancţiuni care vizează 59 de persoane şi companii ruseşti. Pe listă se află și Polina Kovaleva, fiica vitregă a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.

Polina Kovaleva, fiica în vârstă de 26 de ani a amantei politicianului, a fost adăugată pe lista celor asociați cu oficialii ruși pentru a se confrunta cu repercusiuni financiare în încercarea de a face presiuni asupra prietenilor președintelui Vladimir Putin pe fondul războiului încă în curs de desfășurare. De asemenea, a fost anunțat joi că Kovaleva, care deține o proprietate de mai multe milioane de dolari în Kensington, vestul Londrei, a fost sancționată alături de o serie de alte persoane și de Grupul Wagner, cunoscut drept armata privată a lui Putin.

Cine este Polina Kovaleva

Polina Kovaleva, fiica vitregă a ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, a dispărut de pe Instagram și i s-a interzis să folosească apartamentul ei de lux de 4 milioane de lire sterline din vestul Londrei.

Aceasta s-a născut în Rusia, dar trăieşte la Londra. A studiat la un internat privat din Bristol, apoi a obţinut un master în economie şi strategie pentru afaceri la Imperial College Business School.

Polina a fost angajată la gigantul Gazprom și la compania minieră Glencore.

Mama lui Polina Kovaleva, „soția neoficială” a lui Serghei Lavrov

Susținătorii lui Alexei Navalny, activistul anticorupție aflat în prezent în închisoare în Rusia pentru criticile sale la adresa lui Putin, au susținut că mama acesteia este de mulți ani amanta și „soția neoficială” a lui Serghei Lavrov și s-au întrebat cum și-a putut permite fiica ei. un stil de viață atât de luxos în Londra.

Kovaleva, 26 de ani, locuiește într-un apartament de 4 milioane de lire sterline într-un complex de lux din Kensington, vestul Londrei. Ea a ținut un jurnal regulat cu stilul ei de viață generos pe Instagram, dar și-a șters contul la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina.

S-a cerut arestarea lui Kovaleva

Maria Pevcikh, șefa anchetelor de la Fundația Anticorupție a liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi, a cerut arestarea lui Kovaleva în urmă cu două săptămâni, deoarece ea a descris pe Instagram, că duce o „vacanță non-stop”.

Într-o postare pe Twitter, Pevchikh a scris: „Lavrov a avut o soție „oficială” în ultimii 50 de ani. Nimeni nu a auzit de ea sau i-au văzut împreună în public de multă vreme. Spre deosebire de această doamnă, Svetlana Polyakova este adevărata soție, sunt împreună de la începutul anilor 2000.”

Maria Pevchikh susţine că fata ar trebui să explice originea celor cinci milioane de lire sterline cu care a fost cumpărat în 2016 imensul apartament londonez din Kensington High Street, fără nicio ipotecă.

citește și...